Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Gorjenii vor „bijuterii“ pe patru roţi, dar la preţuri de criză

Publicat in Adevarul, vineri 5 noiembrie 2010 ·

Comercianţii de maşini spun că gorjenii sunt şi săraci, şi cu pretenţii, iar asta face ca maşinile lor să rămână nevândute. De la maşini de lux până la autoturisme al căror preţ nu depăşeşte o mie de euro, toate îşi aşteaptă clienţii de mai bine de trei luni.

Cu toate că preţurile au scăzut considerabil, vânzările de autovehicule second-hand nu au crescut, iar târgul de maşini de la marginea oraşului are mai puţini clienţi de la o zi la alta. Astăzi, zeci de samsari şi-au expus maşinile lângă platforma industrială Artego, însă clienţii au putut fi număraţi pe degetele de la o singură mână. Pretenţiile cumpărătorilor au crescut odată cu criza, mulţi dintre ei preferând autoturisme nemţeşti, dar la preţuri româneşti.

„Vânzările merg foarte prost. Vestea că se va mări taxa i-a băgat în ceaţă de tot pe oameni. De două luni aştept să vând acest Citroen, dar nu a venit nimeni, deşi l-am lăsat la 3200 de euro. Dacă vine cineva, dau maşina imediat. Multă lume vine şi se uită. Se caută cele nemţeşti, dar vor să fie şi ieftine“, a declarat Ioan Vârlan, un tânăr de 29 de ani, din Petroşani.

Comercianţii aşteaptă clienţii cu capota maşinii ridicată, pentru a-i convinge că şi piesele sunt de calitate.

„M-ar interesa şi pe mine să-mi cumpăr o maşină, un Volkswagen Golf 3, pe care să nu dau mai mult de 100 de milioane de lei vechi. Sunt foarte multe neînscrise, dar pe mine mă interesează să o iau gata înscrisă, pentru că e prea mult de umblat“, a spus Mihai Bârdeianu, un tânăr din Albeni. Acesta a studiat bine o maşină adusă acum o săptămână, chiar din Germania, însă nu a cumpărat-o până când nu a negociat preţul.

„Mai mare paguba“

Taxa de intrare în Târgul Auto este de 10 lei pentru comercianţii de maşini. Unii dintre ei spun că sunt nevoiţi să cheltuiască aceşti bani degeaba, întrucât aşteaptă de luni de z

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 2 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 27 minute
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 58 minute
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Tranzacţiile în dolari şi euro, oprite la cea mai mare bursă din Rusia, din cauza unor noi sancţiuni ale SUA

News.ro acum o ora
Noile sancţiuni ale SUA împotriva Rusiei opresc tranzacţionarea în dolari şi euro pe principala sa piaţă financiară, au declarat miercuri grupul Moscow Exchange, bursa şi banca centrală, transmite CNBC. ”Din cauza introducerii măsurilor restrictive

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 4 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 4 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

A decedat Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA

News.ro acum 2 ore
Fostul baschetbalist american Jerry West, legendă a echipei Los Angeles Lakers, a decedat miercuri, la vârsta de 86 de ani. El era baschetbalistul reprezentat pe celebrul logo al NBA. Fost jucător şi antrenor al celor de la Los Angeles Lakers, Jerry

Bucureşti – Avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3 / Furnizarea gazului a fost sistată pe mai multe străzi

News.ro acum 2 ore
Distrigaz Sud Reţele anunţă, miercuri, o avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3, fiind impusă sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale pe anumite străzi din Sectorul 3 al municipiului Bucureşti şi di

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum 3 ore
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

22°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°