Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mugur Isarescu: Salariile bugetarilor vor creste in 2011, dar nu la nivelul de dinaintea reducerii cu 25%

Publicat in HotNews, duminică 7 noiembrie 2010 ·

Salariile angajatilor din sectorul bugetar vor creste anul viitor, dar nu vor reveni la nivelul de dinaintea reducerii cu 25% aplicata de la 1 iulie 2010, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, care crede ca Guvernul si-a facut treaba din punct de vedere al nevoii de ajustare a economiei, transmite Mediafax.

"Reducerea de 25% (a salariilor bugetarilor - n.r.) s-a aplicat la jumatate de an, ceea ce inseamna, chiar cu vorbele domnului Vladescu (fost ministru al Finantelor - n.r.), ca daca s-ar fi aplicat de la inceputul anului ar fi fost doar de circa 12%. (...) Cu alte cuvinte, pentru ca o anumita reducere va trebui sa ramana si la anul, indiferent de cat va fi inflatia, asta iarasi pe un calcul aritmetic simplu, scaderea de la anul, comparativ cu 2009, adica inceputul acestui an, va fi mult mai mica decat cea care s-a aplicat incepand cu 1 iulie 2010", a declarat Isarescu, in cadrul emisiunii "Dupa 20 de ani", difuzata duminica de Pro TV.Intrebat daca Guvernul si-a facut treaba de la inceputul crizei, guvernatorul BNR cred ca da in ceea ce priveste nevoia de ajustare a economiei.

"Acum ar trebui sa explicam ce inseamna ajustare. Si fac doua precizari: ajustarea era inevitabila in Romania, din timp ce nu mai aveam acele intrari de capital, apoi ajustarea macroeconomica se poate intampla oriunde", a continuat Isarescu.El a reiterat ca ajustarea a inceput odata cu declansarea crizei in sectorul neguvernamental, fiind observata prin reducerea deficitului de cont curent de la circa 12% la peste 4%.

"Pe aceasta baza a inceput si ajustarea in sectorului guvernamental, mult mai timid, nu s-a facut la timp, nu s-a inteles. Ca sa se faca la timp trebuie in acelasi timp sa avem si o intelegere din partea societatii, sa fie acceptata. Cum sa se faca la timp? (...) Nu cred ca cineva accepta usor sa i se reduca salariul. Cum sa spui ca este acceptat? Este greu

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Funcționarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele în relația cu cetățenii - proiect

HotNews acum o ora
Funcționarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unui proiect de lege depus de senatorul USR de Cluj Cristian Bordei. Funcționari publiciFoto: Stepanida P

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 3 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 42 minute
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 5 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 5 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Macron soseşte în Germania, în prima vizită de stat din ultimii 24 de ani, în plină campanie în vederea alegerilor europene

News.ro acum 2 ore
Preşedintele frabcez Emmanuel Macron a sosit duminică în Germania, într-o vizită de stat de trei zile în vederea reafirmării forţei cuplului franco-german şi încercării depăşirii unor diferende în marile dosare europene, de la Războiul din Ucraina ş

Kremlinul îşi extinde controlul din ce în ce mai mult asupra cerealelor ruseşti tocmai când preţul grâului explodează (analiză)

G4Media acum o ora
Statul rus îşi extinde controlul asupra unei părţi din ce în ce mai mari din industria cerealelor, ceea ce ar putea să îi confere puteri sporite asupra exporturilor, tocmai într-un moment în care se intensifică îngrijorările cu privire la aprovizion

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum 3 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 7 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

20°
dum.

15°/20°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°