Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opinie Sorin Pâslaru: Când virusul datoriilor atacă dezlănţuit

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 19 noiembrie 2010 ·

Zona euro este iar cuprinsă de febră, ca în primăvara acestui an. De data asta virusul vine din Vest, adică din Irlanda, după ce Grecia a fost cea care a pus pe jar pieţele financiare.

În cazul Greciei s-a spus că scoaterea la iveală în iarna anului trecut, la schimbarea guvernării, a unor cheltuieli făcute de fosta putere ar fi inflamat pieţele, deja tensionate de ponderea de 120% din PIB a datoriei publice a ţării (majoritar externă) şi deficitul bugetar de peste 10% din PIB.

Ce a intervenit nou în cazul Irlandei, unde datele privind deficitul bugetar gigantic de 32% din Produsul Intern Brut pentru 2010 (care include transferurile pentru salvarea băncilor), probabil mai mare ca în Somalia sau Botswana, şi ponderea datoriei publice în PIB de circa 65% erau cunoscute deja?

Iar întrebarea este cu atât mai acută cu cât Irlanda a fost printre primele ţări care au luat măsuri de restricţionare a cheltuielilor bugetare, când a observat că veniturile scad şi deficitul bugetar urcă vertiginos.

Puţine sunt răspunsurile clare la această întrebare.

Învolburarea pieţelor ar fi plecat de la insistenţa cancelarului german Angela Merkel din timpul G20, întâlnirea celor mai dezvoltate 20 de economii din lume care a avut loc săptămâna trecută, de a "împărţi" cu deţinătorii de obligaţiuni eventuala salvare a unui stat în dificultate.

Adică cine a cumpărat o obligaţiune irlandeză pentru randamentul foarte ridicat de circa 9% să accepte să răscumpere în pierdere în caz de declanşare a unui plan de salvare. Un fel de burden-sharing (o împărţire a poverii) între state şi deţinătorii de obligaţiuni.

Problema Irlandei este aprig dezbătută în ziarele europene. În cazul Greciei, explicaţiile au fost mai uşor de asimilat: sunt nişte leneşi, evazionişti, mincinoşi în statistici, să-şi vândă insulele, nu au competitivitate.

În cazul Irlandei deja se

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prezența la vot, ora 12:00: Plus 2,7% față de ultimele alegeri europene / Mai mulți alegători și la locale față de 2020

HotNews acum 22 minute
Prezența la vot la alegerile locale și la europarlamentare a continuat și la ora 12:00 să fie mai bună decât cea de la ultimele scrutine de acest tip din România, potrivit datelor în timnp real transmise de Autoritatea Electorală Permanentă Tânără l

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 2 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

Gabriela Firea: am votat pentru oameni în administraţie care nu se plâng

Mediafax acum 44 minute
„Am votat cu gândul la toţi tinerii din Bucureşti, de asemenea, la seniorii Capitalei noastre, la copii şi la adulţi, la persoane sănătoase, dar care vor să facă prevenţie, dar şi la persoane cu dizabilităţi. Am votat cu gândul la oamenii care vor s

Mehedinţi. O femeie a încercat să introducă în urnă 4 buletine

Mediafax acum 52 minute
Poliţia oraşului Baia de Aramă a fost sesizată cu privire la faptul că la secţia de votare nr. 76 din oraşul Baia de Aramă este un conflict în desfăşurare. Poliţiştii au stabilit că o femeie de 58 de ani, din oraşul Baia de Aramă ar fi fost surprins

ALEGERI 2024 - Băsescu: Am trecut cu navă petrolier prin incendiul propriei nave, am trecut prin furtună, am trecut prin zonă de război. Ce mă încurc în cinci buletine de vot?

News.ro acum 55 minute
Fostul preşedinte al României Traian Băsescu a votat, duminică la o secţie din Capitală, la alegerile europarlamentare şi locale, fiind însoţit de către soţia sa. Întrebat despre faptul că a avut de introdus în urnă cinci buletine de vot, acesta s s

Zece persoane implicate într-un accident rutier din Timiș. Un microbuz și un autoturism s-au ciocnit pe pe drumul care înlocuiește tronsonul lipsă de autostradă

Ziare.com acum 58 minute
Un accident rutier a avut loc duminică la Coşeviţa, la ieşire din judeţul Timiş, spre judeţul Hunedoara, în care au fost implicate zece persoane, dintre care două femei au fost grav rănite. A intervenit elicopterul SMURD. Accidentul a avut loc pe DN

Iohannis: Vă invit pe toţi să poftiţi la vot, este extrem de important

Mediafax acum 2 ore
„Este o zi importantă astăzi, o zi în care alegem pe cei care conduc comunităţile în care trăim şi pe cei care ne reprezintă în Parlamentul European”, a declarat preşedintele la ieşirea din secţia de votare. Şeful statului a votat puţin după ora 9.0

Prezentatorul TV britanic Michael Mosley a fost găsit mort pe Insula Symi din Grecia

HotNews acum 55 minute
Prezentatorul TV britanic Michael Mosley, care a dispărut săptămâna trecută în timp ce se afla în vacanță în Grecia pe Insula Symi din estul Mării Egee, a fost găsit mort, scriu duminică dimineața Ekathimerini, Ta Nea și alte ziare din Grecia. Micha

Yemen: Două nave au luat foc după ce au fost atacate cu rachete în Golful Aden

HotNews acum 4 ore
Două nave au luat foc după ce au fost lovite de proiectile în largul coastelor orașului-port Aden din Yemen, au anunțat duminică două agenții maritime britanice, citate de agenția Reuters. Incendiu pe o navă-cargoFoto: Christopher Freeman | Dreamsti

Măsurile MAI pentru a asigura ordinea și siguranța în ziua alegerilor. Peste 40.00 de angajați vor acționa duminică

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat, pentru ziua alegerilor locale şi europarlamentare, aproximativ 42.800 de angajaţi, la nivelul întregii ţări pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică şi pentru a asigura măsurile de protecţie a secţiilo

Vremea

București
acum

31°
dum.

19°/34°
lun.

20°/37°
mar.

20°/34°
mie.

21°/33°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

17°/33°
mar.

18°/30°
mie.

17°/23°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

16°/26°
lun.

16°/28°
mar.

14°/24°
mie.

15°/19°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/29°
mie.

16°/22°