La început vei crede că omul din faţa uşii e unul dintre cei ce lasă pliante pe clanţe, dar când îşi va ridica privirile spre tine, îl vei recunoaşte imediat.

Tocmai tristeţea celui care n-a primit niciodată un cadou, întipărită pe faţa lui, şi faptul că nu-şi seamănă deloc te vor face să-l extragi dintre miile de clone care, de cum dă luna decembrie, înotând în uniforme, barbă şi plete sau doar sub un fes roşu cu ciucure, spală parbrize, joacă în reclame, dansează la varietăţi.

Pe unde era să intre?, te întreabă. Prin priza de aer a hotei? Până şi Moşul are nevoie de un horn, de un ochi de geam lăsat deschis. Cum casele ne-au devenit fortăreţe, alarma ar fi sunat, iar agenţii de pază, văzând pe camerele de supraveghere un om cu un sac în spate, ar fi apărut îndată.

Aşa că te-a aşteptat în faţa uşii. De dragul trenuleţelor şi-al acuarelelor pe care ţi le-a adus cândva, îl vei invita înăuntru. Îţi va povesti cum, un timp, a încercat să reziste pe piaţă. Sacul lui nu era însă făcut din materiale reciclabile, iar vechile jucării aveau muchii, cu care copiii se puteau, Doamne fereşte!, decapita. Apoi, Asociaţia pentru Protecţia Animalelor i-a rechiziţionat renii spre a-i reintroduce în habitatul natural, unde au fost sfâşiaţi în mod ecologic de lupi, iar el a fost trimis la training în Laponia. Acolo a învăţat să promită mult şi să ofere puţin, să lase sub brad mai degrabă pliante şi oferte, să aşeze cadourile astfel încât anumite mărci să apară clar în poza de familie. A fost instruit să nu-i mai întrebe pe copii dacă au fost cuminţi peste an, ci dacă părinţii lor s-au comportat bine, plătindu-şi datoriile la bancă şi la Fisc. Prea gras pentru a încuraja un stil de viaţă sănătos, prea generos pentru criza actuală, n-a rezistat.

A doua zi de dimineaţă, în maiou cu găurele şi mirosind a spray Favorit, îl vei găsi reparând vechea instalaţie el