Foto: Thinkstock Când, în jurul anilor ’80, a intrat sub lumina reflectoarelor ecografia la inimă, numită ecocardiografie, saltul a fost remarcabil. Inima este un organ superb, dar într-o dinamică permanentă, fără o clipă de odihnă. Ecografia la inimă a adus marele avantaj că pune în evidenţă nu numai structura cordului, ci şi funcţionarea lui. Marele atu al ecocardiografiei este că arată anatomia acestui organ în continuă mişcare, dar pune în evidenţă şi fluxurile care circulă prin inimă.
Ecografia Doppler, cea cu vechime mare, punea în evidenţă viteza cu care curge sângele în inimă şi în vase. Ecocardiografia a devenit principala tehnică de imagistică în cardiologie. Dar apariţia ecografiei la inimă nu împinge în uitare electrocardiograma atât de necesară, nici discuţia cu suferindul de inimă.
Dar să vedem ce ştie să facă ecografia la inimă. Ea pune în evidenţă şi patologii ale inimii. De exemplu, ecocardiografia arată afectările valvei: nu numai dacă e vorba de o stenoză, adică de o îngustare, ci şi cât de severă este stenoza. Nu mai este necesară proba cu cateterism, care este un test invaziv. În cazul insuficienţei cardiace, ecografia pune în evidenţă gradul de afectare a inimii, dar medicul află şi cauza insuficienţei cardiace. La bolnavii de cardiopatie ischemică, ecografia la inimă evaluează ischemia, adică dă măsura insuficientei irigări cu sânge.
La bolnavii de infarct, ecocardiografia arată cât din muşchiul inimii a suferit. Se face şi ecografie cardiacă la stres în regim de efort sau prin mimarea unui efort, inoculând substanţe speciale. Nu se vede strâmtarea coronarelor (a vaselor muşchiului cardiac), ci în ecografia cardiacă se văd modificările contracţiei inimii, deci consecinţele irigării proaste cu sânge. Dar principala indicaţie a ecocardiografiei este de a vedea funcţionarea ventriculului stâng.
Ecocardiografia apreciază lu
