Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele mai ratingoase personalităţi ale neamului

Publicat in Dilema Veche, miercuri 8 decembrie 2010 ·

(Apărut în Dilema veche, nr. 86, 9 septembrie 2005)

Ştiu bine că publicul nostru ţintă nu e pasionat de fotbal; nu am primit, în ultimul timp, mai mult de una-două scrisori cu privire la această problemă de interes naţional. De luni de zile discutăm în şedinţele redacţionale despre rostul unei cronici permanente de sport, adică de fotbal, că ce altceva e sportul în România? (Vezi şi Dilema veche nr. 82 cu tema: “Sporturi şi sportivi”.) Adaug că în însuşi corpul redacţional nu se pot număra mai mult de trei competenţe valabile (Marius Chivu, Adrian Cioroianu şi unul care semna Belphegor) cu care se poate lega un dialog intelectual pe seama lui Ibrahimovici sau Ronaldinho; mi se pare semnificativ pentru starea noţiunii că redactorul şef-adjunct, Magdalena Boiangiu, experta nr. 1 în “externe”, nu a reţinut din acest domeniu de interes mondial decît numele lui Şumudică. La rîndul său, redactorul-şef, Mircea Vasilescu, fără organ în chestiune, poate invoca oricînd că nu are cu cine discuta despre Formula 1. Despre fondatorul revistei, Andrei Pleşu, trebuie să dezvălui că nu deţine în materie decît banalităţi mai mult decît crase.

Greşim, particip la eroare, dar nu mă revolt, prefer să mă explic. Fotbalul nu mai e un sport, nici la noi, nici aiurea - e altceva. Fotbalul românesc (care a distrus toate celelalte sporturi) este, după mintea mea, cel mai semnificativ domeniu pentru studiul (i)moralei şi (in)culturii din viaţa noastră politică, financiară, socială etc. Cel mai transparent, etapă după etapă în campionat, tur după tur în cupele europene. Cel mai cioclopedic ca “Voce a Patriotului Naţionale”. Cine vrea să cunoască ceva esenţial în România de azi trebuie să lase sondajele, editorialele şi talk-show-urile, să înceapă de la a privi două-trei meciuri, cu jucătorii, arbitrii şi galeriile lor, apoi să contemple emisiunile specializate din studiouri de ra

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UPDATE Alegeri locale 2024. Rezultate: Cine a câştigat la primăriile din oraşele mari din ţară. Situaţia actualizată pe Sectoarele în Capitală

Mediafax acum 2 ore
UPDATE Scoruri strânse la Sectoarele 1 şi 2 Sectorul 1: George Tuţă are 36,29%, iar la mică distanţă este Clotilde Armand cu 35,87%. Sectorul 2: Rareş Hopincă a obţinut 43,35% din voturi, iar Radu Mihaiu are cu aproape un procent mai puţin - 42,48%

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 2 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Prima reacţie a lui Cioloş după eşecul partidului REPER: Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

Mediafax acum o ora
„Cele peste 300.000 de voturi primite la europarlamentare nu sunt puţine în condiţii normale, însă comasarea a crescut prezenţa şi, fără să avem încă cifre oficiale finale, realitatea ne arată că nu am trecut pragul electoral. Scorul naţional este u

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 4 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Covasna: Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe

Radio Mures acum 2 ore
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pentru a

Anchetă în Bucureşti, după ce doi copii ar fi fost agresaţi sexual într-o grădiniţă din Sectorul 1

HotNews acum 20 minute
Poliţiştii din Bucureşti au declanşat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de directoarea unei grădiniţe din Sectorul 1 cu privire la faptul că doi copii ar fi fost agresaţi sexual de un educator. Copiii au 5 ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în

Cine va prelua șefia interimară a USR după demisia lui Cătălin Drulă

HotNews acum 2 ore
Octavian Berceanu, membru PSD și fost comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, scrie luni într-o postare pe Facebook că, după demisia lui Cătălin Drulă de la șefia partidului, Dan Barna va fi preşedintele interimar al USR. Dan BarnaFoto: INQUAM Photos

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Președintele AEP a transmis biroului electoral să nu suspende centralizarea voturilor. Ce conține DOCUMENTUL transmis de Toni Greblă

Gandul acum o ora
Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), a transmis tuturor birourilor electorale o solicitare pentru evitarea suspendării procedurilor de centralizare a proceselor verbale din secțiile de votare. Solicitarea vine, după ce

ALEGERI 2024 - Biroul Electoral Judeţean Timiş îşi suspendă activitatea până marţi dimineaţă

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Judeţean Timiş şi-a suspendat activitatea până marţi dimineaţă la ora 9.00. ”Astăzi, 10 iunie 2024, începând cu ora 19, se suspendă activitatea Biroului Electoral Judeţean nr. 37 Timiş. În acest context, Biroul Circumscripţie Judeţe

Vremea

București
acum

32°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

20°/31°
joi

19°/31°
Iasi
acum

24°
lun.

18°/32°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
joi

18°/24°
Constanta
acum

23°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/29°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/30°
mar.

17°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/25°