- întrebări și răspunsuri -

Redacţia Dilemei vechi, la propunerea colaboratoarei noastre Maria Iordănescu, a lansat, către tineretul şcolar din România, o invitaţie: invitaţia de a imagina un set de întrebări cărora să le dau răspuns în paginile revistei. La urmă, vom alege seria interogativă cea mai coerentă şi mai provocatoare şi o vom publica drept cel mai bun interviu al anului. Deocamdată, pe măsură ce întrebările vin, mă voi strădui să le răspund una cîte una, în funcţie de răgazurile şi de competenţele mele. Le mulţumesc, oricum, tuturor celor care au reacţionat deja.

Domnişoara Cristina Nicorici de la Liceul „Traian Lalescu“ (din Bucureşti? din Brăneşti? din Reşiţa?) mă întreabă, printre altele, ce părere am despre modă. E limpede că o interesează domeniul şi că se gîndeşte chiar la o micro-rubrică la Dilema veche pe această temă. Îi voi răspunde, mai întîi, că subiectul în sine este pasionant. Departe de a fi un moft „consumist“, o frivolitate oarecare, vestimentaţia este o marcă subtilă a omenescului. Ea stimulează şi exprimă mutaţii importante ale imaginarului colectiv, ale răsturnărilor de mentalitate, ale modului în care personalitatea umană înţelege să se pună în scenă pentru sine şi pentru ceilalţi. Pentru ilustrare, mă voi mărgini la două exemple. Jakob Burckhardt, în cartea sa Cultura Renaşterii în Italia (pe care o recomand călduros domnişoarei Nicorici, amintindu-i că a apărut şi în traducere românească în 1969) semnalează drept simptom caracteristic al civilizaţiei renascentiste interesul fără precedent pentru personalizarea vestimentaţiei. Descoperirea individualităţii, a profilului irepetabil pe care fiecare ins îl propune lumii, consolidarea valorii de unicat a „personalităţii“ – toate atribute definitorii ale modernităţii incipiente – s-au manifestat public printr-o spectaculoasă atenţie acordată modului de a te îmbrăca, aşa înc