Capitolul III. Cuvintele care vorbesc între ele
Oaspetele era îmbrăcat în şalvarii şi tunica luptătorilor sfinţi - mujahedinii. Pe umăr îi atârna un AK-47 - nimic special prin părţile locului. Dar mirosea a ambră şi a mosc, şi asta era ceva neobişnuit. Când a intrat în peşteră şi s-a aşezat, Peştele Zburător i-a observat şiragul de mătănii scumpe, din chihlimbar albastru, şi a priceput de unde venea parfumul. Cât timp au tăcut studiindu-se unul pe celălalt, oaspetele şi-a răsucit absent cele 99 de mărgele, fiecare ascunzând unul dintre cele 99 de Nume Frumoase ale lui Allah.
Agitatul Rabbi Abrabanel a rupt tăcerea:
- Dragii mei, iată-l pe Artaban!
Liliacul, care se prefăcea că nu-i bagă în seamă, pâlpâind discret pe peretele peşterii, pricepu că îi făcuse hatarul să i se adreseze şi lui şi se bucură cu un fâlfâit.
Rabbi Abrabanel îşi privi oaspetele în ochi:
- Fiu al Răsăritului, de ce te-ai îmbrăcat ca la un bal mascat?
- Drumurile sunt nesigure, încercă Peştele Zburător să-l scuze, pentru că Artaban tăcea în continuare, învârtindu-şi mătăniile. S-a îmbrăcat… hm…, tocmai ca să nu bată la ochi.
- Cine l-ar fi văzut? A avut amabilitatea să dispară din istorie acum aproape două mii de ani.
- Prin peşterile astea, rabbi, sunt oameni care văd mai mult decât ţi-ai putea închipui. Nici tu, probabil, n-ai trecut chiar neobservat.
De pe peretele lui, liliacul cedă nervos:
- Nu mai înţeleg nimic! Unii sunteţi morţi dar trăiţi, alţii sunteţi vii, dar aţi murit demult. Cine sunteţi, de fapt, şi de ce v-aţi adunat aici?
Rabbi Abrabanel izbucni în râs.
Liliacul îşi continuă diatriba şi glasul lui piţigăiat tăia aerul în aşchii:
- Pe tine, Zburătorule, te cunosc! Pe tine te înţeleg foarte bine. Poate că suntem chiar rude îndepărtate… Dar cine sunt ceilalţi?…
Rabbi Abrabanel se op
