● Michael Jackson, Michael, Sony Music, 2010.
Michael Jackson e mort. Şi plin de bani, spre deosebire de Michael cel viu. Bani cu care, evident, el nu prea mai are ce să facă. Un grup precum Sony, însă, îşi poate freca liniştit palmele lacome de bucurie, pentru că emoţiile noastre legate de morţii noştri preferaţi ne obligă să plătim oricît pentru orice obiect atins de spiritul lor. Şi să fim, deopotrivă, dezamăgiţi (de conţinut, aproape întotdeauna) şi exaltaţi (de posesie, întotdeauna). Niciodată indiferenţi. Un mort nu poate face muzică, aşa cum un mort nu mai poate fi acuzat de nimic. Dar ne poate bîntui. În cercurile astea oculte se învîrte primul album de studio, cu material (cvasi)original, pe care apare numele lui Michael Jackson, după ce el n-a mai fost.
DE ACELASI AUTOR Melodii, melodii Pop tabloid Amintiri din epoca de azi După douăzeci de ani Ce se aude acolo, pe Michael, nu e o operă pe care artistul să fie prezent de la un capăt la celălalt, ci sînt doar micile urme ale trecerii sale prin ceea ce urma să fie, mai mult sau mai puţin, revenirea sa glorioasă, cea pe care toţi o aşteptam salivînd de la Dangerous încoace (HIStory şi Invincible au fost, pentru mine, doar semnele decăderii/decrepirii celei mai extravagante instituţii a pop-ului). Nu exista, totuşi, nici un semn că Jackson s-ar mai fi întors vreodată în timp, pentru a ne hrăni idolatria aşa cum a făcut-o în anii ’80. Şi, puţin, în ’90. Uşor-uşor începeam să-l uităm/detestăm, pentru că încă mai trăia şi pentru că-l credeam incapabil să mai producă ceva care să atingă geniul unor Off the Wall, Thriller sau Bad. Dar a murit, şi lucrurile au reintrat în normal: am început să visăm că tot ce va face începînd cu 25 iunie 2009 va fi perfect. This Is It a fost. Deşi mort, Michael Jackson era, acolo, mai viu – ne-a scăpat puţin din vedere faptul că cinematograful are puterea magică de a