Woodrow Wilson care, înainte să devină preşedintele Statelor Unite, a fost rectorul Universităţii Princeton, nu este niciodată prea departe de universitate. Portretul său la scară mare priveşte afară, peste sala de mese, spre Colegiul Wilson, printre ai cărui membrii mă număr, iar Prospect House, cantina la care ia masa corpul profesoral, i-a slujit drept casă, pe vremea cînd se afla la conducerea universităţii.
De aceea, cînd au izbucnit furorile pricinuite de dezvăluirea recentă de către Wikileaks a unui sfert de milion de telegrame diplomatice, mi-am amintit de discursul lui Wilson din 1918, în care a propus „paisprezece puncte“ pentru o pace dreaptă, care să pună capăt Primului Război Mondial. Primul punct spune: „Trebuie să se ajungă la acorduri de pace transparente, în urma cărora să avem certitudinea că nu vor mai avea loc nici un fel de acţiuni sau decizii internaţionale individuale, iar diplomaţia trebuie să procedeze întotdeauna franc şi deschis faţă de public“.
DE ACELASI AUTOR Cum ar fi să trăim 1000 de ani? Alteratele alegeri americane Dumnezeu şi femeia în Iran Adevărata tragedie a avortului Este acesta un ideal pe care ar trebui să-l luăm în serios? Este fondatorul Wikileaks, Julian Assange, un adept veritabil al lui Woodrow Wilson? Tratatul de la Versailles nu a reflectat întru totul cele paisprezece puncte ale lui Wilson, deşi includea multe dintre ele, inclusiv fondarea unei asociaţii de state, care s-a dovedit a fi precursorul Naţiunilor Unite de astăzi. Wilson însă nu a reuşit să determine Senatul SUA să ratifice tratatul care includea acordul Ligii Naţiunilor.
Scriind în The New York Times, mai devreme luna aceasta, Paul Schroeder, un profesor emerit de istorie, a susţinut că diplomaţia transparentă este, adesea, „fatalmente defectuoasă“, şi a dat ca exemplu necesitatea confidenţialităţii negocierilor care au făcut posibil
