Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un grup de ţigani a atacat un echipaj de Poliţie cu bradul de Crăciun. Agenţii atacaţi cu pomul de iarnă urmăreau o rudă a agresorilor

Publicat in Adevarul, miercuri 5 ianuarie 2011 ·

Un ţigan băut a pur pe jar, azi-noapte, toată poliţia din Timişoara. A fost nevoie de o urmărire ca în filme pentru prinderea fugarului. Pentru a scăpa de maşinile de poliţie, ţiganul a apelat la rudele sale, care au aruncat cu un brad de Craciun într-una dintre dubele poliţiei. Testat cu etilotestul, rezultatul a arătat că bărbatul era bine băut: 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Urmărirea a pornit puţin după miezul nopţii când ţiganul se afla la volanul unui autoturism Ford şi a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor de la Secţia 5 din Timişoara. Echipajul de poliţie a plecat în urmărirea şoferului fugar, iar pe drum, a fost mobilizată atât Poliţia Comunitară, cât şi Jandarmeria. În total, nu mai puţin de zece echipaje au încercat să îl oprească pe ţigan.

Tânărul a reuşit să ajungă până în apropiere de locuinţa sa, care este situată pe strada Iuliu Maniu. Oamenii legii au reuşit să îl oprească pe fugar chiar la câteva sute de metri de casă. Şoferul a intrat cu maşina într-un gang, iar poliţiştii l-au urmat. Surpriza a fost că oamenii legii au fost aşteptaţi în gangul respectiv de rudele ţiganului. Pentru a asigura scăparea, familia băiatului a aruncat cu un brad şi suportul de fier aferent într-una dintre autospeciale, care s-a ales cu parbrizul crăpat. Acest lucru nu i-a oprit pe poliţişti să îl reţină pe ţigan, dar şi pe două dintre rudele lui.

Testat de poliţişti, rezultatul etilotestului a arătat că şoferul avea 0,97 mg/l alcoolul pur în aerul expirat, iar maşina sa avea numerele false. "Cele două rude ale tânărului au fost reţinute şi vor fi cercetate pentru distrugere", a spus Emil Andrei, purtător de cuvânt al Poliţiei Timiş.

Citeşte şi alte materiale scrise de jurnalistul Gerhald Ernst pe blogul acestuia!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe joi, 13 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Gen. (R) Silviu Predoiu

Gandul acum 31 minute
Invitatul zilei este Gen. (R) Silviu Predoiu, fost șef al SIE. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

ALEGERI 2024 – Nicuşor Dan: Birourile electorale trebuie să ia oricât timp este nevoie pentru a verifica şi a înlătura orice suspiciune / Este inadmisibilă organizarea procesului electoral

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a cîştigat un nou mandat în urma alegerilor de duminică, afirmă, meircuri seară, că organizarea alegerilor a fost ”inadmisibilă”, acuzând Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) că nu s-a preocupat să

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 28 minute
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Rezultate finale alegeri europarlamentare: Cum a votat Diaspora

Mediafax acum 57 minute
Diaspora a dat un vot mai mare pentru SOS România decât cel pe care l-au dat românii din ţară. Rezultatele finale prezentate miercuri seara de Biroul Electoral Central (BEC) arată că partidul Dianei Şoşoacă a fost votat de 13,52% de românii din Dias

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum 49 minute
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 3 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Motociclist din Sibiu, mort în Parcul Naţional Ceahlău / A fost găsit în albia unui pârâu, la o diferenţă de nivel de 4 metri / Făcea parte dintr-un grup de motociclişti care l-au căutat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău- Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău. Colegii lui au observat la un moment dat că lipseşte şi l-au căutat împreună cu poliţişti,

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 5 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 5 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°