(Apărut în Dilema, nr. 308, 25-31 decembrie 1998, la tema "Dosarul dosarelor")
1. Nu pentru că l-am întrebat cu ce se ocupă, ci tupeul pe care l-am avut ca să-l întreb după asta "stelist şi mai ce" l-a făcut pe Antonio să-mi şoptească printre dinţi "vezi că ţi-o furi". La 22 de ani, stelist şi atît,Antonio Surugiu îmi spune că pentru el Securitatea a însemnat dintotdeauna Dinamo. "Ajunge să te uiţi numai la clubul ăsta şi să începi cu Dinu ca să vezi unde ajungi. Dacă s-ar arăta dosarele alea, primu' lucru care ar fi e că n-o să mai fie Dinamo. Asta n-o să se întîmple decît dacă intrăm noi peste ei. Se vede că Dinamo e cine e, că o ţară întreagă - deci nu numai noi, să fie clar - vede cum fură arbitrii şi blaturile, şi astea se face la comandă pentru că au fost echipa Securităţii şi ăştia nu moare - nu cu tribunalu' şi anchetele şi astea - pînă nu le dai omor să vadă şi ei ce-i aia. Cu ăştia la televizor şi dosarele nu se face nimic în România, am văzut şi eu, părerea mea. Tot degeaba."
2. Odată ce l-ai văzut nu ai cum să-l uiţi. Arată ca un copil de 5 ani care nu a crescut, ci doar s-a umflat pînă ce a ajuns la 19 şi a intrat la Facultatea de Psihologie de la Universitatea "Spiru Haret". Îl cheamă Mazăre şi Iustin. Prietenii îi spun Mazăre. "Mama a avut dosar pentru că mătuşa a fugit în Franţa. Au dat-o şi afară, că era profesoară, şi tata zicea că ne ascultă tot timpul telefoanele. Tot el zicea că nu-i corect ca din cauza lui mătuşa să suferim toţi. Ea se certa cu el şi spunea că asta e. Mai mult nu prea ştiu, da' acum ştiu că pe mama n-o interesează acum să-şi vadă dosarul şi tata la fel. Eu zic că astea au fost lucruri normale atunci şi, dacă acum e bine, n-are rost să vezi ce-a fost decît aşa, pentru statistică.
3. De enervare sau de frig, i s-a înroşit faţa. Îi stă bine aşa. Aşteaptă de peste un sfert de oră "pe cineva" (un măgar, părerea me