Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Becali l-a pus pe Argăseală spion în coasta lui Meme

Publicat in Adevarul, miercuri 5 ianuarie 2011 ·

Patronul Stelei nu vrea să mai repete greşelile din trecut când s-a simţit înşelat de managerul roş-albaştrilor, astfel că l-a pus pe omul său de încredere, actualul preşedinte, să îl supravegheze. Sătul de rezultatele slabe, patronul din Ghencea l-a readus pe Mihai Stoica, omul alături de care Steaua a reuşit cele mai bune performanţe din ultimul deceniu.

Totuşi, în noul său mandat ca manager în Ghencea, Meme nu mai are aceleaşi puteri pe care le-a avut în trecut. „Mihai nu mai e ăla de dinainte. Nu mai are puterea aia, deşi eu i-am dat-o. Simt că nu mai are inima 100% aici", a punctat şi Becali.

Stoica şi-a adus majoritatea echipei cu care a lucrat şi la Urziceni la clubul roş-albastru, conducând Steaua alături de Narcis Răducan, Gabriel Caramarin sau Eugen Nae, foşti oficiali la Unirea. În schimb, pentru a se asigura că nu va mai repeta greşelile din trecut, Gigi Becali şi-a pus cel mai de încredere angajat să-l urmărească pas cu pas pe Meme. Fost preşedinte executiv, Valeriu Argăseală a dispărut din atenţia publicului, însă, conform oficialilor din Ghencea, nu-l scapă din vedere pe Mihai Stoica, care nu mai controlează tot ce intră şi iese la Steaua.

Ţiţi Dumitriu, pe făraş

Managerul stelist vrea să îşi pună amprenta în ceea ce priveşte mersul echipei roş-albastre. Astfel, după ce şi-a adus oamenii în stafful clubului, Meme vrea să umble şi în celelalte sectoare. Stoi­ca pregăteşte demiterea lui Dumitru Dumitriu, în prezent şef al centrelor de copii şi juniori din Ghencea, iar în locul său urmează să fie readus Bebe Alexe, cel care a ocupat această funcţie şi în trecut. Mai mult de atât, steliştii vor renunţa şi la jumătate din grupele de copii şi juniori, urmând să restructureze şi o mare parte din actualii antrenori ai academiei din Ghencea.

"Argăseală nu o să plece niciodată de la Steaua. Nu prea se pricepe el la fotbal, dar e omu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundaţii după ploile din ultimele zile în Sibiu şi Braşov

Mediafax acum o ora
Potrivit INHGA, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 13 iunie 2024

Gandul acum 2 ore
Joi, 13 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 16 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 9 iunie 2024, Loteria Română a acord

Liderii G7 sunt aproape de un acord pentru a oferi Ucrainei 50 de miliarde de dolari folosind profiturile activelor ruseşti îngheţate

Mediafax acum 10 minute
Detaliile tehnice ale unui acord vor fi finalizate după un summit al liderilor G7 care va avea loc în Italia în această săptămână, ceea ce înseamnă că ar putea trece ceva timp până la încheierea unui acord final, a declarat oficialul francez, care a

Școlile din România ar putea fi dotate cu „săli de detenție”. Cum vor fi pedepsiți elevii care deranjează orele

Adevarul acum 6 minute
Elevii care deranjează orele ar putea fi reținuți într-o sală special desemnată pentru această activitate, sub supravegherea unui profesor sau a unui cadru didactic auxiliar, este propunerea din proiectul de Statut al Elevului 2024, pus în consultar

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 11 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Messi: Inter Miami va fi ultimul club din cariera mea

News.ro acum 10 ore
Lionel Messi nu se va întoarce acasă, în Argentina, pentru a-şi încheia cariera de fotbalist. Într-un interviu acordat miercuri pentru ESPN, argentinianul a declarat că va "agăţa ghetele în cui" la actualul său club, Inter Miami, relatează L'Equipe.

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 11 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Bătaie în stradă pentru o fată între trei adolescenţi. Agresorul a ajuns în arestul Poliției Ploiești

Ziare.com acum 8 ore
Bătaie ca-n filme, miercuri după-amiază, 12 iunie, pe bulevardul Independenţei din municipiul Ploieşti. Implicați în altercație au fost trei adolescenţi, unul dintre ei fiind reţinut de poliţişti. "Poliţiştii Secţiei de Poliţie nr. 4 au fost sesizaţ

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 7 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/30°
Iasi
acum

16°
joi

16°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

14°/21°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/23°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/30°