Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preţurile alimentelor, la un nou nivel-record

Publicat in Adevarul, joi 6 ianuarie 2011 ·

Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură din cadrul ONU a anunţat că scumpirile de anul trecut vor continua şi în 2011. Preţul zahărului a atins, în 2010, maximul ultimilor 30 de ani, iar preţul grâului s-a dublat în intervalul iunie-decembrie.

Preţurile alimentelor au atins, în luna decembrie, un nou record istoric, a anunţat miercuri Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) din cadrul ONU, caracterizând situaţia drept „alarmantă". Secetele şi incendiile din Rusia, inundaţiile din Australia şi creşterea cererii din India şi China sunt principalele motive pentru care preţurile au crescut în ultima jumătate a anului trecut. Preţul grâului era, în decembrie, dublu faţă de cotaţiile din iunie.

„Acesta nu este vârful"

Mai mult, Abdolreza Abbassian, economist-senior al FAO, a declarat că scumpirile vor continua. „Ar fi prostesc să prespunem că acesta este vârful", a arătat acesta. Scumpirile au dus la o accelerare a inflaţiei la nivel mondial, afectând deopotrivă statele emergente şi pe cele dezvoltate. Chiar dacă statele sărace nu se confruntă cu problemele din 2007-2008, când în Haiti sau în Bangladesh aveau loc proteste de stradă, statele industrializate se confruntă acum cu majorarea preţurilor de către marii retaileri de produse alimentare. Citiţi şi: Lumea, la un pas de criza alimentară Scumpirile vor veni în 2011 cu camionul

Indicele FAO pentru preţul alimentor, care reuneşte preţul grâului, porumbului, produselor lactate, zahărului şi al cărnii a ajuns luna trecută la 214,7 puncte, în creştere cu 4,2% faţă de noiembrie. La apogeul crizei alimentare din urmă cu doi ani, în iunie 2008, valoarea maximă al acestui indice a fost de 213,5 puncte.

În acest context, valoarea importurilor de alimente ar putea atinge un nou maxim. Anul trecut, aceasta a depăşit pentru a doua oară în istorie valoare de 1.000 de miliarde de dola

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 7 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 3 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Licitații - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Subscrisa RomInsolv SPRL, administrator judiciar al CONDMAG SA, în reorganizare, vinde prin licitaţie publică online bunuri ale debitoarei, cum ar fi: echipamente pentru sudură, tăiere şi îndoire ţevi, precum şi mijloace de transport (microbuze, aut

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 8 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 5 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 6 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 11 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 9 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/30°
Iasi
acum

17°
joi

17°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

20°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

16°/23°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/30°