În ultimele luni, din toaletele renovate ale Universităţii din Craiova lipsesc în mod suspect sulurile de hârtie igienică, săpunurile lichide şi clanţele.
Reprezentanţii celei mai mari universităţi din Oltenia sunt foc şi pară din cauză că se fură obiecte chiar din grupurile sanitare.
Sulul de hârtie igienică a fost pus seara. Nimeni nu ştie dacă dimineaţa va mai fi în acelaşi loc.
Vezi un FOTOREPORTAJ de la Universitatea din Bănie, unde învaţă peste 30.000 de studenţi.
La Facultatea de Drept, unde WC-urile au fost reabilitate, angajaţii spun că sunt nevoiţi să pună şi de trei ori pe săptămână săpun lichid, şi mult mai des suluri mari de hârtie igienică.
Reporterul Adevărul arată suportul de unde a fost furat săpunul lichid.
„Nu ştim cine le ia, cert este că azi le punem şi mâine nu le mai găsim. Nu este normal ca într-o societate civilizată să se întâmple astfel de lucruri! Sper să nu fie studenţi printre cei care iau aceste materiale, pentru că gesturile nu sunt de apreciat pentru nişte oameni cu facultate“, a declarat profesorul universitar doctor Dan Claudiu Dănişor, decanul facultăţii.
„Nu putem lăsa lucrurile aşa“
Profesorul spune că, de la un timp, şi clanţele uşilor au început să fie luate. „Ştiu că este criză şi că lumea este săracă, dar nu trebuie să recurgem la astfel de acte. Trebuie să demonstrăm că reuşim să supravieţuim, fără să încălcăm legea. O să vedem ce o să se întâmple de-acum înainte, nu putem lăsa situaţia aşa“, a adăugat decanul Facultăţii de Drept. În timp ce reprezentanţii universităţii suspectează persoane din rândul studenţilor, cei din urmă cred că angajaţii ar sustrage bunurile. "Tot ei bagă în plasă" ne-a spus Ioana M, studentă.