Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăduţii de Crăciun care au fost abandonaţi vor fi replantaţi în Parcul Izvor de către artiştii cehi

Publicat in Adevarul, marți 11 ianuarie 2011 ·

Artiştii cehi Michaela Klakurkova şi Jan Zaloudek vor replanta, joi, în Parcul Izvor, brazii de Crăciun adunaţi de la oameni sau găsiţi pe străzile Bucureştiului după sărbători.

Instalaţia inedită are titlul "Second Chance/ A doua şansă" şi va fi "plantată" joi, între orele 13.00 şi 16.00.

"Trăim într-o lume în care lucrurile sunt folosite o singură dată, repede, şi apoi aruncate. Unul din scopurile instalaţiei noastre este acela de a-i face pe oameni să se gândească de două ori înainte de a arunca ceva la gunoi", a declarat Jan Zaloudek.

Evenimentul va avea loc simultan în Parcul Izvor din Bucureşti şi în centrul oraşului Praga, în faţa Teatrului Naţional, unde o astfel de acţiune s-a petrecut şi anul trecut. De altfel, Bucureştiul este al doilea oraş european unde va fi realizată această instalaţie artistică.

"Instalaţia este originală, artistică, ludică, plus că îi face pe oameni să cadă pe gânduri. Acestea sunt motivele pentru care acest proiect este special", spune Rene Kubasek, director al Centrului Ceh în Bucureşti, cel care i-a adus în România pe cei doi artişti şi a organizat evenimentul.

Instalaţia va fi montată cu ajutorul voluntarilor, ceea ce va marca în mod simbolic faptul că tocmai am intrat în anul internaţional al voluntariatului - în acest caz, voluntariat pentru artă.

"Invităm publicul să ni se alăture joi, ziua în care vom face instalaţia. Oamenii pot chiar să-şi aducă brazii de Crăciun şi să le ofere astfel o a doua şansă. După ce instalaţia va fi dezafectată, brazii vor fi compostaţi ca deşeuri biologice", a mai spus Rene Kubasek.

Instalaţia va fi lansată oficial joi, la ora 16.00, şi va putea fi văzută timp de o săptămână în Parcul Izvor. Proiectul este organizat de Centrul Ceh în Bucureşti, cu sprijinul Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti şi al Regiei Autonome de Transport Bucureş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șapte oferte depuse pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea

Press Alert acum 32 minute
< p> Șapte oferte au fost depuse, miercuri, pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea, anunță ministrul Sorin Grindeanu. „Un nou pas important pentru construcția Drumului Expres Arad -Oradea (120,47 km). Pentru contractul nece

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum o ora
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum 54 minute
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 2 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 2 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

ALEGERI LOCALE 2024 - Consilii locale: PSD – 36,45%, PNL – 29,77%, AUR – 9,46% - Primari: PSD – 38,27%, PNL – 32,67%, AUR – 6,36% - rezultate parţiale ora 16.00

News.ro acum 2 ore
PSD a obţinut 36,45 la sută din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL, cu 29,77 la sută, şi de AUR, cu 9,46 la sută, indică rezultatele parţiale anunţate, miercuri, de Biroul Electoral Central, conform datelor centralizate până la or

Anunț de ultimă oră al președintelui PNl Nicolae Ciucă despre alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că s-ar putea face o analiză dacă alegerile prezidenţiale ar trebui organizate aproape de scrutinul parlamentar, aşa cum s-a procedat de-a lungul timpului. Acesta a amintit că în prezent nu exi

Ciolacu: Noua lege a salarizării se va aplica în 2025. Finanţele au negociat cu CE un nou acord pe deficit, pe 7 ani

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că sistemul de calcul al deficitului se va schimba şi că ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a negociat la Comisia Europeană ca România să aibă un nou acord pe deficitul bugetar, cu durata de 7 ani.

Sălaj: Două persoane au căzut într-un bazin tehnologic din Valea Pomilor / Ambele victime au fost extrase, dar una nu a putut fi salvată

News.ro acum o ora
Două persoane au căzut, miercuri, într-un bazin tehnologic din Valea Pomilor, judeţul Sălaj, fiind chemaţi pompierii. Ambele victime au fost extrase, dar una nu a putut fi salvată, fiind declarat decesul. ”Pompierii sălăjeni au fost solicitaţi în cu

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/32°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/23°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°