Institutul Naţional pentru Statistică a anunţat astăzi că preţul combustibililor a crescut cu aproape 3% în decembrie, şi cu 15% pe tot parcursul anului 2010, după ce în 2009 au fost majorate cu 13%, iar Guvernul a decis că aceste cheltuieli sunt nedeductibile şi în 2011.
În privinţa ratei anuale a inflaţiei, INS anunţă că în 2010 a fost de 7,96% în 2010, nivel aproape dublu faţă de cel din 2009, când a fost de 4,74%.
Pentru al patrulea an consecutiv, Banca Naţională a României a ratat ţinta de inflaţie stabilită la 3,5% plus/minus un punct procentual.
Cel mai mare impact asupra indicelui preţurilor de consum, în 2010, l-au avut scumpirile înregistrate la tutun (26,34%) şi combustibili (15,38%).
Totodată, toate alimentele s-au scumpit, cu excepţia ouălor. Cea mai mare creştere de preţ a fost consemnată la cartofi. Scumpiri de peste 10% pe partea mărfurilor alimentare au mai fost înregistrate la legume şi conserve de legume (22,48%), fructe proaspete (18%), ulei comestibil (21%) şi miere (10,3%).
În categoria mărfurilor nealimentare, o scumpire importantă a avut loc la energia termică, unde preţurile au urcat cu 12%.
În servicii, cele mai mari creşteri de preţuri au fost raportate la apă, canal şi salubritate (15,85%), alte servicii (15%), transport cu CFR (14%).
Pentru 2010, banca centrală a revizuit de mai multe ori prognozele de inflaţie, în contextul în care Guvernul a decis majorarea TVA de la 19% la 24%, începând cu luna iulie, potrivit Mediafax.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat în noiembrie că banca centrală a calculat că impactul majorării TVA asupra inflaţiei ar putea fi mai mare la sfârşitul anului de 2,4 puncte procentuale.
Inflaţia reprezintă unul dintre criteriile fixate în cadrul acordul de finanţare externă semnat de România, în valoare de 20 miliarde de euro, şi coordonat de Fondul