Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensia militară: cine pierde şi cine câştigă

Publicat in Adevarul, miercuri 12 ianuarie 2011 ·

„Pensionarii NATO“, retraşi la puţin peste 40 de ani, sunt cei mai dezavantajaţi de recalcularea pensiilor. Cei peste 155.000 de rezervişti au început să primească în conturi noile drepturi. Marea lor majoritate sunt mai mici decât cele din decembrie 2010.

Finanţiştii Ministerului Apărării Naţionale (MapN), ai Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), ai SRI şi SIE nu au reuşit să calculeze până acum, după cinci luni de muncă, nici măcar 10% din drepturile celor peste 155.000 de foşti militari.

Citiţi şi: Decizie ÎCCJ: Pensiile militare nu vor fi recalculate

Astfel încât, cei mai mulţi rezervişti vor încasa în ianuarie pensii mai mici, chiar dacă după recalculare ei ar trebui să ia pensii mai mari decât până acum. Cei aflaţi în această situaţie vor primi diferenţele imediat după ce li se vor procesa dosarele.

Puţine dosare rezolvate

Instituţiile militarizate şi angajaţii lor n-au plătit niciodată contribuţii. De aceea, anul trecut s-a stabilit ca fiecare pensionar să aducă adeverinţe cu tot ceea ce a câştigat de-a lungul timpului şi la acestea să se calculeze contribuţiile pe care le-ar fi plătit ca şi când ar fi fost supuşi legii valabile pentru toată lumea. Termenul-limită a fost 28 decembrie 2010.

Timpul s-a dovedit a fi mult prea scurt chiar şi pentru întocmirea dosarelor. La MAI au depus dosare doar 969 de foşti poliţişti şi gardieni din cele 66.450 de persoane cărora ar trebui să li se recalculeze pensiile. Iar la MapN trebuie recalculate 81.000 de pensii şi au depus formulare doar 65.000 de pensionari.

Ce drepturi nu scad

Potrivit generalului de brigadă Mariana Lupu, la MapN s-au finalizat 21.617 de dosare. Dintre acestea, 2.861 sunt pensii pentru carieră completă, adică ale celor care îndeplinesc ambele condiţii de pensionare: 55 de ani şi 20 de ani vechime. Restul, 18.856 de pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum o ora
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum 2 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 4 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 2 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA, a murit la 86 de ani

HotNews acum 45 minute
Jerry West, fostul mare baschetbalist reprezentat pe logo-ul NBA și legendă a celor de la Los Angeles Lakers, a decedat miercuri la vârsta de 86 de ani. NBAFoto: Jakub Porzycki/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia Jerry West era legenda ce

Rezultate finale alegeri europarlamentare: Cum a votat Diaspora

Mediafax acum 3 ore
Diaspora a dat un vot mai mare pentru SOS România decât cel pe care l-au dat românii din ţară. Rezultatele finale prezentate miercuri seara de Biroul Electoral Central (BEC) arată că partidul Dianei Şoşoacă a fost votat de 13,52% de românii din Dias

MApN avertizează că rușii răspândesc informații FALSE despre avioanele F-16 din România

Gandul acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) atrage atenţia asupra unei noi ştiri false lansate de Rusia, prin intermediul canalul pro-Kremlin Telegram/Rybar. Conform acestuia, analiștii militari ruși susțin că „au fost deja efectuate de mai multe ori zbor

Marius Tucă Show începe joi, 13 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Gen. (R) Silviu Predoiu

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Silviu Predoiu, fost șef al SIE. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

23°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

19°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

14°/26°
Constanta
acum

21°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/28°