Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au crescut internările pentru pneumonie cu 50%

Publicat in Adevarul, joi 13 ianuarie 2011 ·

Vremea rea din ultimele săptămâni a făcut ca numărul teleormănenilor care ajung la doctor cu diferite afecţiuni respiratorii să crească.

Dacă în ceea ce priveşte creşterea numărului de viroze, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Teleorman spun că cifra nu este îngrijorătoare, la pneumonii, situaţia este ceva mai gravă . Potrivit instituţiei , în ultima lună din an s-au înregistrat 116 de pneumonii. De la începutul anului, au apărut peste 160 de cazuri, dintre care 61 au necesitat internare. „ Dacă în ceea ce priveşte virozele , creşterea numărului acestora în rândul teleormănenilor nu este semnificativă, la pneumonii, creşterea este semnificativă. Pneumoniile sunt mai violente şi multe cazuri necesită internare şi tratament în spital .Deocamdată, lucrurile sunt ţinute sub control, nu este cazul să ne alarmăm, ne e vorba de epidemie”, ne-a spus Luminiţa Dumitraşcu, coordonatorul Serviciului de supraveghere boli transmisibile din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Teleorman. Cele mai afectate grupe de vârstă fost 0-4 ani şi 9-29 de ani.” Copiii şi tineri sunt au fost cei mai afectaţi, cei dintâi pentru că sunt sensibili, iar tineri pentru că probabil au stat afară în frig, fără să se protejeze”, a mai spus reprezentantul DSP Teleorman.

Numărul internărilor pentru pneumonie a crescut, de la începutul acestui an, cu 50%, dar deocamdată spitalele nu sunt aglomerate. DSP Teleorman va dispune un sondaj în spitale pentru a vedea dacă secţiile de interne se vor aglomera în următoare perioadă. „Secţiile interne ale spitalelor nu sunt deocamdată aglomerate, dar noi vom monitoriza situaţia , vom face un sondaj în secţiile de interne ale spitalelor, pentru că şi acesta este un factor important în evaluarea situaţiei”, ne-a mai spus Luminiţa Dumitraşcu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 31 minute
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

Bucureşti – Avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3 / Furnizarea gazului a fost sistată pe mai multe străzi

News.ro acum o ora
Distrigaz Sud Reţele anunţă, miercuri, o avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3, fiind impusă sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale pe anumite străzi din Sectorul 3 al municipiului Bucureşti şi di

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum o ora
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Tranzacţiile în dolari şi euro, oprite la cea mai mare bursă din Rusia, din cauza unor noi sancţiuni ale SUA

News.ro acum 53 minute
Noile sancţiuni ale SUA împotriva Rusiei opresc tranzacţionarea în dolari şi euro pe principala sa piaţă financiară, au declarat miercuri grupul Moscow Exchange, bursa şi banca centrală, transmite CNBC. ”Din cauza introducerii măsurilor restrictive

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 4 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 4 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Rezultatele parţiale ale votului pentru primar: PSD-37,63%, PNL-32,27%, AUR-6,38%, ADU-4,66%

Mediafax acum 14 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a prezentat, miercuri seara, rezultatele parţiale în privinţa votului pentru autorităţile locale. Astfel, în privinţa alegerii pentru primar, PSD a obţinut 37,63%, PNL - 32,27%, AUR - 6,38%, iar ADU doar 4,66%.

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 3 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

A decedat Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA

News.ro acum 2 ore
Fostul baschetbalist american Jerry West, legendă a echipei Los Angeles Lakers, a decedat miercuri, la vârsta de 86 de ani. El era baschetbalistul reprezentat pe celebrul logo al NBA. Fost jucător şi antrenor al celor de la Los Angeles Lakers, Jerry

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/32°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

23°
mie.

16°/24°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

25°
mie.

21°/25°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/24°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

19°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°