În nordul judeţului Galaţi, un sat uitat de lume îşi trăieşte ultima suflare. Lăsaţi fără o legătură cu lumea şi răspândiţi pe trei dealuri şi o vale, zece bătrâni îşi trăiesc ultimele zile la Oanca, fostul sat al chiaburilor. Un singur lucru le tulbură liniştea: scăderea pensiilor!
În România anului 2010 există încă localităţi care se ghidează după aceleaşi reguli ca pe vremea lui Ştefan cel Mare. Un astfel de exemplu este satul Oanca, situat în nordul judeţului Galaţi, acolo unde o mână de bătrâni îşi aşteaptă senini sfârşitul.
„Stăm ca la staţiune"
În stilul pur românesc, bătrânii rămaşi „la vatră" fac haz de singurătatea lor. Niculina Codreanu, o femeie care spune că are şi un apartament în Galaţi spune că se simte la Oanca exact ca la staţiune.
Citeşte şi:
Iaşi: Zmeu, satul femeilor neiubite
„Aici este aer curat, linişte, pensie mică, e foarte bine. Stăm ca la staţiune. Este greu, dar nu avem ce face. Singurul lucru bun este aerul curat. Am o văcuţă, un pui, o găină. Stau singură, nu am pe nimeni. Am o pensie de 600 de lei şi mă mai descurc", povesteşte femeia.
Conform Catincăi Codreanu, cumnata Niculinei, foştii locuitori locuitori ai satului au avut doar două destinaţii: spre oraş sau spre ceruri.
„Am venit aici în Oanca în urmă cu 40 de ani de la Jorăşti. Locuitorii de aici au plecat la oraş sau la cimitir. Copii am, dar au plecat. Doar unul a rămas aici cu mine. Ne-am obişnuit aici. Nu ne este frică. E greu, dar asta e. Tineretul se duce, noi bătrânii rămânem aici. Suntem bolnavi, ce să facem? Copiii şi nepoţii mai vin când îşi aduc aminte. E mai linişte. Am o pensie de 300 de lei, de la CAP", a povestit femeia.
Deşi nu au drumuri sau canalizare, măcar pensionarii se pot bucura de cele mai noi telenovele.
„Avem Digi Tv, în privinţa asta nu am rămas în urmă. Înainte de 89 ne luminam c
