Cea mai valoroasă handbalistă a decis. "Cu sufletul", declară ea. Deşi măgulită de oferta pe care i-a făcut-o Viborg - este a doua oară când echipa daneză o doreşte -, Cristina Neagu a decis să rămână încă doi ani la Oltchim Rm. Vâlcea.
Circa o lună a durat incertitudinea legată de viitorul tinerei handbaliste născute în Bucureşti. "Pleacă la Viborg sau rămâne la Oltchim?", aceasta era întrebarea pe care atât iubitorii handbalului, cât şi oamenii de sport de la noi au rostit-o de atâtea ori în acest răstimp. În urmă cu puţin timp, Oltchim a dat răspunsul. Conducătorii grupării vâlcene au anunţat, oficial, că Neagu a semnat prelungirea contractului pentru încă doi ani.
Vizibil marcată de manifestaţia de simpatie pe care suporterii vâlceni i-au făcut-o joi, la meciul-restant cu Oţelul Galaţi, Neagu a explicat decizia sa ca fiind luată cu sufletul. "Am rămas la Oltchim din mai multe motive. Nu mi-a fost greu să iau această decizie. Suporterii m-au impresionat. Ataşamentul lor m-a emoţionat. Am semnat şi pentru că la Otchim este domnul Constantin Roibu, o persoană deosebită, căreia nu am ce să-i reproşez. De asemenea, am ales să rămân pentru familie, prieteni şi colege şi familie. M-a flatat oferta de la Viborg, dar mă bucur că am rămas la Vâlcea. Vreau să câştigăm Liga Campionilor, să dovedim că Oltchim este mai tare ca Viborg", a spus Neagu.
Cristina Neagu nu este singura jucătoare din actuala echipă care va continua la Oltchim. În aceeaşi situaţie sunt Steluţa Luca, Ionela Stanca, Roxana Han (şi-au prelungit înţelegerea până în 2012), Iulia Curea, Adina Fiera Oana Manea, Adriana Nechita, Mihaela Smedescu, Talida Tolnai şi Patricia Vizitiu (până în 2013). "Am dorit ca în această lună să semnăm cu handbalistele ale căror contracte expiră la vară. Am insistat ca acest lucru să se întâmple înainte de începerea meciurilor din grupele principale