Criza Schengen este mai mult decât o comedie a erorilor în care înalţi demnitari români vorbesc ce nu le permite funcţia. Este o ilustrare rece a locului României în UE şi a motivelor acestei situaţii.

Poziţia Franţei, Germaniei, Olandei şi, mai recent, a Finlandei privind amânarea aderării României la Schengen este politică. O arată contextul intern, agenda securitară, criza economică, presiunea electorală şi argumentele. Tehnic, România îndeplineşte condiţiile, lucru confirmat de rapoartele europene, iar tehnologia şi procedurile Schengen ajută chiar ele la prevenirea corupţiei. Aşadar, frustrarea este legitimă. Bucureştiul nu se ţine mereu de cuvânt şi de aceea ar fi fost de preferat ca opozanţii să împace nevoia lor politică cu nevoia de a nu sancţiona România tocmai când şi-a făcut treaba bine.

Regulile pentru Schengen nu trebuie schimbate pe parcurs, MCV fiind creat exclusiv pentru reforma în justiţie şi combaterea corupţiei, spune Bucureştiul - care se teme că legarea celor două ar crea un precedent periculos, MCV putând fi utilizat pentru diminuarea accesului său la resursele UE. Poziţia este corectă. Un standard dublu deschide cutia Pandorei şi afectează credibilitatea proiectului european.

Dar nu din cauza MCV am intrat în impas cu Schengen şi am devenit ţapul ispăşitor pentru o Europă în criză economică şi preocupată de securitate, ci din lipsă de credibilitate, incapacitate de reformare şi lipsă de maturitate şi de viziune politică. România nu este credibilă din cauza corupţiei, a nerespectării angajamentelor şi a modului în care se comportă reprezentanţii ei. Câtă vreme poartă eticheta „corupţie" şi „justiţie nereformată", MCV este doar o unitate de măsură recunoscută la nivel european. În lipsa reformei, administraţia nu este eficientă şi responsabilă şi nu contribuie în dialogul european pe dosarele de specialitate.

F