„«Sinaia. Vara 2010. Fug de căldura sufocantă a unui oraş prăfuit şi prea plin de o viaţă întreţinută cu anabolizante. Aici în Sinaia este ca în Ghepardul lui Lampedusa, mai simţi mirosul de trăsură regală, te poţi întoarce uşor în timp privind clădirile părăsite, clădirile ce au devenit muzee. Sinaia nu este o staţiune de munte, este orăşelul regal. Din acel oraş prăfuit de care am fugit am luat cu mine o carte la fel de prăfuită din colecţia BPT: nişte povestiri de Julio Cortázar. Am citit mai întîi despre personaj pornind de la Blow-up-ul lui Antonioni, ajungînd la Weekend-ul lui Godard şi întorcîndu-mă la el, sud-americanul cu ochii albaştri depărtaţi de nas, intelectualul tipic perioadei flower-power...» (din jurnalul Toulouse Lautrec)

Asta este pe scurt povestea întîlnirii dintre Toulouse Lautrec şi Julio Cortázar. O poveste fantastică ce a avut loc în Sinaia, la uşa fostului restaurant Furnica. Cortázar nu scrie literatură, el scrie filme. Am văzut fiecare povestire ca pe un scurtmetraj, care a stat la baza unui lungmetraj, cu actori, unghiuri de filmare, coloană sonoră, peliculă, maşinişti... Eram acolo. Nu în faţa ecranului, ci pe platou, înţelegeam scenariul şi ştiam cum trebuie filmat. Cine este Cortázar, cred că ne-am prins cu toţii, mai rămîn ceva dubii în privinţa sus-numitului Toulouse Lautrec. Îmi place să cred că este spiritul aristocrat, viciat, dezmoştenit, talentat al artistului. După ce a călătorit din Paris în 1901 pe E60, E68, DN1, i-a atins pe Apartman, Dizzy şi Greenman în 2010. Cei trei eroi au cîntat «Te spun», «Apartman», «Porno», «Steward» şi multe altele, ca o datorie faţă de cultura universală şi ca o atracţie viciată pentru subcultura urbană, viaţa de noapte, cluburi, băutură. Dacă frecventaţi localurile de noapte sau festivalurile de anul acesta nu rataţi şansa de a-l întîlni pe Toulouse Lautrec, un personaj plin de viaţă pe