Anul acesta am realizat, cu ceva stupoare, că se împlineşte un număr destul de semnificativ de ani de cînd am terminat liceul. Ocazie cu care mi-am adus aminte, pe scurt, cum a fost liceul meu din perioada comunistă.
La liceu am fost la sfîrşit de ani ’80, în cea mai rea perioadă ceauşistă. Liceul pe care l-am făcut în ultimii doi ani şi jumătate a fost Şcoala Centrală de azi, „Zoia Kosmodemianskaia“ de atunci. Ce grozav... ar spune probabil mulţi, pentru că, evident, e vorba de o şcoală de prestigiu. Şi pe vremea aceea era tot o şcoală de prestigiu, în ciuda denumirii sovietice – „Zoia Kosmodemianskaia“. Era unul dintre cele două licee de filologie-istorie din Bucureşti (celălalt fiind „Iulia Hasdeu“), la care nu se intra uşor, mai ales că făceam parte din generaţia, numeroasă, a decreţeilor.
DE ACELASI AUTOR Listă de cadouri Mica doză de transcendent (Alte) filme de Crăciun Decembrie timpuriu Eu una am avut norocul – sau ghinionul să sosesc la „Zoia“ de-abia în clasa a IX-a, după mulţi ani de şcoală generală şi puţini de liceu la fostul „Creangă“ (devenit, în anii ’80, de Textile şi Pielărie, asemenea multor altor licee teoretice din Bucureşti transformate, după directivele ceauşiste, în unele industriale). Liceul „Ion Creangă“ era unul normal, cu un număr relativ egal de băieţi şi fete, cu activităţi camaradereşti, petreceri, excursii...
Sosită, cu eforturi (examen de diferenţă la latină şi un transfer complicat), la „Zoia“ în clasa a X-a, aş putea spune că am avut un şoc: am căzut în mijlocul unei lumi aproape exclusiv feminine, străbătute de şoapte, zvonuri şi bîrfe... Sau cel puţin aşa mi s-a părut mie la o primă vedere – eu poposind acolo dintr-o lume camaraderească şi sportivă... Marea feminină m-a înecat, cel puţin la început. Îmi amintesc cum o colegă de-a mea, care apoi mi-a devenit chiar prietenă, s-a aşezat, din prima zi, alături d
