Mulţi sînt răniţi în bătălia zilnică de acasă. Familia este provocarea majoră a universului intim căci convieţuirea cu celălalt/ceilalţi se erodează în timp pînă la supravieţuire. Romanul de debut al scriitorului rus Pavel Sanaev, dramatizat de Yuri Kordonsky la Teatrul Bulandra, Îngropaţi-mă pe după plintă, panoramează forma updatată şi alienantă a „copilăriei copilului universal”. Pe lîngă jocuri, năzbîtii şi poveşti, copilul contemporan îşi colorează existenţa şi cu frustrările părinţilor, generate în parte de contextul istoric. Regimul comunist a ucis idealuri, a amputat destine, a uniformizat vieţi. Mizeria traiului zilnic a săpat şanţuri în sufletul părinţilor noştri. Omul nou putea să viseze cel mult la un casetofon la care cîntă „Bitălşii”. Bunica a supravieţuit unui război, a fost refugiată, a răbdat de foame şi de frig, primul copil i-a murit în braţe şi a trebuit să îl înmormînteze singură, iar pe cel de-al doilea nu l-a mai putut iubi. Dintr-o fată visătoare, Bunica a devenit rea, arţăgoasă, cicălitoare, cu o nevoie irepresibilă de a-i controla pe toţi. Această mater dolorosa transformată într-un tiran absolut este incapabilă să mai iubească fără să rănească. Potopul de invective şi blesteme este hemoragic (într-un gest reflex de autoapărare, copilul Saşa îşi pune mîinile pe urechi). Are accese de luciditate pe care le anihilează cu şuvoaie de ură. Monologul final, de aproape jumătate de oră, este un cutremurător tur de forţă pe tărîm psihanalitc. Conştientă de răutatea sa patologică, Bunica nu se poate abţine. Întrebarea este dacă poţi s-o condamni.

DE ACELASI AUTOR Această tăcere care ţîşneşte Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc interpretează Conu Leonida Despre tigri şi frică Cînd sufletul se scurge din sticlăMariana Mihuţ face unul dintre cele mai complexe roluri din cariera sa, un personaj–ceapă, cu multiple straturi sedimentate. E bună şi