Stimate lucrătoare şi stimaţi lucrători din serviciile multilateral-dezvoltate; ţin să vă comunic că, în prima duminică a anului 2011, am văzut pentru a nu ştiu cîta oară Casablanca la postul TV Acasă; nu am rezistat ispitei de a revedea această non-capodoperă mai tare decît multe capodopere, acest hymne à l’amour la care ne uităm din tinereţe ca Bogart la Ingrid Bergman, cu acea replică devenită cod: „E o plăcere să te pot privi, puştoaico!“. Nu am rezistat, dar întrebarea care m-a lucrat a fost: Casablanca rezistă şi în 2011? Rezistă mutaţiei, ba chiar răsturnării valorilor? Rezistă noii corectitudini politice care pune semnul egal între fascism şi antifascism, între stalinism şi hitlerism? Nu e prea antifascistă pentru anticomunismul de azi? De ce nu s-ar supune şi Casablanca „trecerii timpului“ – cum e tradus în româneşte cîntecul inatacabil al lui Sam, „As Time Goes By“? E greu să scapi de asemenea întrebări sumare, deloc stupide.

DE ACELASI AUTOR Puseuri de toamnă La un sfert de veac de cînd s-a dus Turnătoria ca discurs amoros Curs scurt de sociologie a şepcii la români În urmă cu zece ani, mă sezisase caracterul provocator al „Marseillezei“ dirijate de Victor Laszlo – antifascistul căutat tenace de Gestapo-ul care-l fişase între comuniştii periculoşi – chiar în barul lui Rick, în prezenţa unor ofiţeri hitlerişti, o „Marseilleză“ în replică la cîntecele lor de cuceritori ai lumii. E momentul sublim al filmului, dar – o scriam – „această «Marseilleză» care-mi ridică un nod de lacrimi în gît e patetică pînă la imprudenţă, de o naivitate inadmisibilă, o cădere în provocarea duşmanului. Inocenţă? În disciplina de partid, i se spunea spontaneism, sentimentalism mic-burghez, şi putea să-l ducă peste un deceniu la ştreang ca probă decesivă într-unul din procesele prin care stalinismul lichida antifasciştii neconvertiţi la prosovietism“.

Aveam o anu