Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bonnie and Clyde de Oradea: Un recidivist și soția lui gravidă au spart 12 locuințe în două luni

Publicat in Adevarul, vineri 28 ianuarie 2011 ·

Adrian Dobrea, de 32 de ani, cu cinci condamnări la activ, din care două primite înainte de majorat, a fost trimis în judecată, alături de soția lui, Petronela de 28 de ani, însărcinată. Cei doi sunt acuzați că în două luni au spart 12 locuințe din Oradea.

Adrian și Petronela Dobrea, din Iași, au venit la Oradea la jumătatea lunii iulie 2010. Și-au luat o chirie aici. "La sosire aveau asupra lor hainele, o combină muzicală şi suma de 30 lei. În câteva zile, pentru a-şi câştiga mijloacele de existenţă, cei doi au hotărât să săvârşească furturi stabilind un plan infracţional", spune procurorul Dorel Moțiu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Mod de operare

Oamenii legii au stabilit că, pentru a face rost de bani, cei doi au decis să spargă locuințe. Ca urmare, au căutat apartamente cu ușă din lemn, la intrare. Înainte de a da lovitura se asigurau că nu e nimeni acasă. "După care inculpatul spărgea uşa cu umărul şi intrau amândoi în locuinţă, unde căutau bunuri de valoare. În acest fel, în perioada iulie - august 2010, cei doi au pătruns prin efracţie în 12 locuinţe, de unde au sustras aparatură electronică, bijuterii, băuturi scumpe, parfumuri, haine şi produse alimentare", a mai spus procurorul. Cei doi au fost trimiși în judecată pentru furt calificat în formă continuată.

Recidivist

Adrian este cunoscut cu antecendente penale. Potrivit procurorilor, până la împlinirea vârstei majoratului a suferit două condamnări, una pentru o infracţiune de furt, pentru care a fost internat într-un centru de reeducare. A doua condamnare a fost pentru tentativă de omor , pentru care a primit 5 ani de închisoare. După împlinirea vârstei de 18 ani a fost condamnat în 1998 la o pedeapsă de 4 ani închisoare, iar în 1999 la o pedeapsă de 10 ani închisoare, ambele pentru furt. În anul 2006 a fost condamnat la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum o ora
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Șapte oferte depuse pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea

Press Alert acum 17 minute
< p> Șapte oferte au fost depuse, miercuri, pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea, anunță ministrul Sorin Grindeanu. „Un nou pas important pentru construcția Drumului Expres Arad -Oradea (120,47 km). Pentru contractul nece

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum 47 minute
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum 39 minute
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 2 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

eMAG: Numărul comenzilor înregistrate de antreprenorii care vând pe marketplace-ul regional al companiei s-a majorat cu 23% în 2023

Ziarul Financiar acum o ora
Cei 56.000 de selleri care vând pe marketplace-ul regional eMAG, în România, Bulgaria şi Ungaria, au înregistrat în 2023 cu 23% mai multe comenzi faţă de anul precedent, evoluţie susţinută şi de investiţii de 251 mil. lei realizate de companie în ul

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 2 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

ALEGERI LOCALE 2024 - Consilii locale: PSD – 36,45%, PNL – 29,77%, AUR – 9,46% - Primari: PSD – 38,27%, PNL – 32,67%, AUR – 6,36% - rezultate parţiale ora 16.00

News.ro acum o ora
PSD a obţinut 36,45 la sută din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL, cu 29,77 la sută, şi de AUR, cu 9,46 la sută, indică rezultatele parţiale anunţate, miercuri, de Biroul Electoral Central, conform datelor centralizate până la or

Anunț de ultimă oră al președintelui PNl Nicolae Ciucă despre alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că s-ar putea face o analiză dacă alegerile prezidenţiale ar trebui organizate aproape de scrutinul parlamentar, aşa cum s-a procedat de-a lungul timpului. Acesta a amintit că în prezent nu exi

Ciolacu: Noua lege a salarizării se va aplica în 2025. Finanţele au negociat cu CE un nou acord pe deficit, pe 7 ani

Adevarul acum 54 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că sistemul de calcul al deficitului se va schimba şi că ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a negociat la Comisia Europeană ca România să aibă un nou acord pe deficitul bugetar, cu durata de 7 ani.

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/32°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/23°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°