Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultima strigare pentru autorizarea clădirilor construite ilegal

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 18 februarie 2011 ·

Cei care au construit fără să respecte autorizaţia de construcţie sau pur şi simplu fără niciun act mai pot intra în legalitate până pe data de 1 ianuarie 2012. Sursa: CODRIN PRISECARU

În plus, investitorii privaţi vor mai putea elabora planuri urbanistice zonale numai în cazul în care se solicită construirea de: parcuri industriale parcuri tehnologice supermagazine hipermagazine parcuri comerciale parcuri culturale zone de producţie zone de dezvoltare a unor ansambluri rezidenţiale noi infrastructură de transport, în situaţia extinderii intravilanului localităţii cu cel puţin 10.000 metri pătraţi pentru funcţiuni de locuire sau cu cel puţin 5.000 metri pătraţi pentru funcţiuni de servicii sau producţie.

Acestea sunt câteva dintre prevederile Ordonanţei de Urgenţă 7/2011, privind modificarea legii urbanismului, care a fost publicată vineri, 11 febuarie, în Monitorul Oficial.

Din 2012, clădirile ilegale ar putea fi demolate

Iar cei care au ridicat imobile cu mai multe etaje, faţă de cât prevede autorizaţie de construire sau fără a avea acte, mai pot intra în legalitate până la sfârşitul acestuia an. După, vor trebui să demoleze construcţia. Motivul: autorităţile nu vor mai aproba nici o documentaţie de urbanism de intrare în legalitate, iar inspectorii vor putea dispune doar dezafectare construcţiei.

În prezent, cei care ridică un imobil fără toate avizele necesare sunt amendaţi şi li se dă dispoziţie de intrare în legalitate.

În România există zeci de mii de imobile care au fost ridicate fără respectarea documentaţiilor de urbanism sau fără nici un act, potrivit unor surse din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii.

Prevedere hotărâtă în şedinţa de Guvern

Potrivit unor surse guvernamentale, proiectul de ordonanţă de urgenţă, privind modificarea legii urganismului, care a fost e

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale 2024 Mariana Gâju și-a exercitat dreptul de vot (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 9 minute
Mariana Gâju a votat astăzi, 09 iunie 2024, la Cumpăna, județul Constanța. Aceasta a sosit la secția de votare însoțită de familie. Mai multe imagini puteți vedea în secțiunea „Video“ a materialului. PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul

Prezentatorul TV Michael Mosley, dispărut în timp ce era în vacanță, a fost găsit mort. Unde se afla cadavrul

Ziare.com acum o ora
Prezentatorul TV Michael Mosley, dat dispărut miercuri de soția lui, a fost găsit mort. Jurnalistul britanic se afla în vacanță pe insula grecească Symi. Autoritățile elene au descoperit cadavrul într-o peșteră din Symi, a declarat duminică, 9 mai,

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 3 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

ALEGERI 2024 - Dolj: Un poliţist aflat într-o secţie de votare a folosit sprayul lacrimogen după ce un bărbat devenise agresiv / Partenera acestuia l-a muşcat de mână pe poliţist

News.ro acum 24 minute
Un poliţist aflat într-o secţie de votare din judeţul Dolj a folosit sprayul lacrimogen după ce un bărbat devenise agresiv. De asemenea, în urma conflictului partenera bărbatului l-a muşcat de mână pe poliţist.

Drulă: Am votat plin de speranţă pentru o Românie modernă

Mediafax acum o ora
„Am votat plin de speranţă pentru o România modernă, pentru continuarea modernizării oraşelor şi localităţilor care sunt conduse onest şi unde mafiile nu mai au acces, pentru un prim pas în 2024, un an complicat, către modernizare, către schimbare,

Preşedintele unei secţii de votare din Ilfov nu s-a prezentat la secţie

Mediafax acum 26 minute
IPJ Ilfov anunţă că a făcut, duminică, verificări la o secţie de vot din Ştefăneştii de Jos. „A rezultat că preşedintele secţiei de votare de la Secţia 274 din Ştefăneştii de Jos nu s-a prezentat la secţia de votare respectivă”, spune sursa citată.

Kelemen: Am votat pentru a avea o voce şi o reprezentare puternică în Parlamentul European

Mediafax acum 26 minute
„Am votat, astăzi, pentru a avea o voce şi o reprezentare puternică în Parlamentul European, şi pentru a avea o forţă în autorităţile locale”, a spus Kelemen. Potrivit acestuia, va fi o prezenţă foarte mare: „avem nevoie de peste 500 de mii de votur

Rareș HOPINCĂ: Sectorul 2 poate mai mult și trebuie să se DEZVOLTE mai bine / Hopincă are grijă ca votul să fie „neperturbat”

Gandul acum 48 minute
Candidatul Alianței PSD-PNL, Rareș Hopincă, a votat la ora 12.00, la Școala Gimnazială „Maria Rosetti”. Fostul prefect al Capitalei a fost însoțit de președintele PSD, Marcel Ciolacu, de candidata PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, și pr

Iohannis: Vă invit pe toţi să poftiţi la vot, este extrem de important

Mediafax acum 3 ore
„Este o zi importantă astăzi, o zi în care alegem pe cei care conduc comunităţile în care trăim şi pe cei care ne reprezintă în Parlamentul European”, a declarat preşedintele la ieşirea din secţia de votare. Şeful statului a votat puţin după ora 9.0

Măsurile MAI pentru a asigura ordinea și siguranța în ziua alegerilor. Peste 40.00 de angajați vor acționa duminică

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat, pentru ziua alegerilor locale şi europarlamentare, aproximativ 42.800 de angajaţi, la nivelul întregii ţări pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică şi pentru a asigura măsurile de protecţie a secţiilo

Vremea

București
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

20°/37°
mar.

20°/34°
mie.

21°/33°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

17°/33°
mar.

18°/30°
mie.

17°/23°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

16°/26°
lun.

16°/28°
mar.

14°/24°
mie.

15°/19°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/29°
mie.

16°/22°