Aşa cum scriam şi acum o săptămînă, am descoperit că schiatul în Austria a devenit pentru români un adevărat fenomen de masă. E vorba de peste 150 de mii de conaţionali care practică sportul ăsta în fiecare iarnă. Nu-i mai pun la socoteală pe cei care merg în nordul Italiei, sudul Germaniei, Slovenia, Slovacia, Elveţia sau Franţa. Se pare că unii dintre ei nici n-au schiat vreodată prin România, la Predeal sau Păltiniş. Au învăţat direct „afară“, pe pîrtii curate, cu monitori şcoliţi.

DE ACELASI AUTOR Presa artificială Un drum cu moroi Străini şi străini Comedia decoraţiilor La aşa mult popor iubitor de „ţambre“, sînt, evident, şi o mulţime de accidente. Chiar şi-n micul nostru grup s-au petrecut vreo două. Întîi a fost un genunchi sucit, cu ligamente rupte şi cu intervenţia urgentă a unui snowmobile de salvare, apoi – o căzătură în cap şi transportul de urgenţă cu elicopterul. Ca să citez o concluzie de-a domnului Radu Cosaşu: „Românii au mereu probleme cu elicopterul“. N-a fost nimic foarte grav în nici unul dintre cazuri, dar în prima fază am avut ocazia să constatăm grija austriecilor pentru accidentaţi. Că e nimic, contuzie sau comoţie, după o lovitură la cap pe pîrtia de schi, ei vin cu elicopterul şi te duc la spital. Urmează RMN-uri, tomografii şi tot tacîmul. Dacă te văd şchiopătînd şi cu orteză mobilă la genunchi, opresc telegondola în mod special ca să te poţi urca fără probleme. Ataşează apoi un steguleţ sau o bară colorată acelei telegondole, ca să ştie şi cei de la Sosire. Am aflat de la aceiaşi austrieci şi că schiurile înfipte în zăpadă în cruciş sînt echivalente cu un SOS pentru salvamontiştii care „scanează“ văile şi crestele cu binoclul. Noi în Poiană puneam schiurile în cruciş doar ca să le folosim pe post de şezlong, şi bineînţeles că nu se alarma nici dracu’. Mai departe, am aflat că elicopterul aterizează de obicei chiar pe acoperiş