Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Invazia

Publicat in Dilema Veche, joi 24 februarie 2011 ·

Aşa cum scriam şi acum o săptămînă, am descoperit că schiatul în Austria a devenit pentru români un adevărat fenomen de masă. E vorba de peste 150 de mii de conaţionali care practică sportul ăsta în fiecare iarnă. Nu-i mai pun la socoteală pe cei care merg în nordul Italiei, sudul Germaniei, Slovenia, Slovacia, Elveţia sau Franţa. Se pare că unii dintre ei nici n-au schiat vreodată prin România, la Predeal sau Păltiniş. Au învăţat direct „afară“, pe pîrtii curate, cu monitori şcoliţi.

DE ACELASI AUTOR Presa artificială Un drum cu moroi Străini şi străini Comedia decoraţiilor La aşa mult popor iubitor de „ţambre“, sînt, evident, şi o mulţime de accidente. Chiar şi-n micul nostru grup s-au petrecut vreo două. Întîi a fost un genunchi sucit, cu ligamente rupte şi cu intervenţia urgentă a unui snowmobile de salvare, apoi – o căzătură în cap şi transportul de urgenţă cu elicopterul. Ca să citez o concluzie de-a domnului Radu Cosaşu: „Românii au mereu probleme cu elicopterul“. N-a fost nimic foarte grav în nici unul dintre cazuri, dar în prima fază am avut ocazia să constatăm grija austriecilor pentru accidentaţi. Că e nimic, contuzie sau comoţie, după o lovitură la cap pe pîrtia de schi, ei vin cu elicopterul şi te duc la spital. Urmează RMN-uri, tomografii şi tot tacîmul. Dacă te văd şchiopătînd şi cu orteză mobilă la genunchi, opresc telegondola în mod special ca să te poţi urca fără probleme. Ataşează apoi un steguleţ sau o bară colorată acelei telegondole, ca să ştie şi cei de la Sosire. Am aflat de la aceiaşi austrieci şi că schiurile înfipte în zăpadă în cruciş sînt echivalente cu un SOS pentru salvamontiştii care „scanează“ văile şi crestele cu binoclul. Noi în Poiană puneam schiurile în cruciş doar ca să le folosim pe post de şezlong, şi bineînţeles că nu se alarma nici dracu’. Mai departe, am aflat că elicopterul aterizează de obicei chiar pe acoperiş

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - PSD Suceava susţine că liberalul Gheorghe Flutur a pierdut şefia Consiliului Judeţean

News.ro acum 31 minute
Candidatul PSD la şefia Consiliului Suceava Gheorghe Şoldan a declarat luni că a câştigat alegerile, după ce l-a învins pe liberalul Gheorghe Flutur.

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum 57 minute
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Pe timpul desfășurării alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 1.736 de apeluri de urgență care semnalau evenimente în legătură cu procesu

Femeie din Timiş, decedată după ce a căzut cu bicicleta într-un canal

Press Alert acum o ora
Sfârşit tragic pentru o femeie în vârstă de 51 de ani, care a murit după ce a căzut cu bicicleta într-un canal de colectare a apei pluviale din Saravale, judeţul Timiş. „La data de 10 iunie a.c., în jurul orei 00:01, polițiștii orașului Sânnicolau M

ALEGERI LOCALE 2024 - Deputatul Aurel Bălăşoiu, exclus din PSD după ce numele său a fost vehiculat în contextul unui scandal sexual, a câştigat Primăria comunei Rociu, din Argeş, candidând din partea PNL

News.ro acum 2 ore
Deputatul Aurel Bălăşoiu,exclus din PSD după ce numele său a fost vehiculat în contextul unui scandal sexual, a câştigat Primăria comunei Rociu, din Argeş, candidând din partea PNL Pentru alegerea primarului comunei Rociu, din Arges, au fost înregis

Moneda euro s-a depreciat după anunţarea rezultatelor la alegerile europarlamentare

Adevarul acum 3 ore
Agravarea îngrijorărilor politice în Europa este posibil să pună noi presiuni asupra monedei euro, după ce la alegerile pentru Parlamentul European liderii din Franţa şi Germania au suferit pierderi, susţin analiştii intervievaţi de Bloomberg.

MAI: 1.578 de contravenţii sau posibile infracţiuni, sesizate în ziua alegerilor

Mediafax acum 32 minute
Dintre acestea, 601 nu s-au confrimat, ceea ce reprezintă aproape 40%, iar 136 sunt în curs de verificare. Faţă de alegerile anterioare, numărul sesizărilor este în scădere cu 3,2%. De asemenea, 11 sesizări nu au fost de competenţa MAI. 13,9% dintre

Explozia de la Dedeman Botoşani - Cei doi pacienţi internaţi la Floreasca sunt în continuare intubaţi şi în stare gravă/ Doi dintre pacienţii internaţi la Iaşi au evoluţie favorabilă, însă al treilea a fost reintubat întrucât starea lui s-a agravat

News.ro acum 31 minute
Cei doi pacienţi internaţi la Spitalul Floreasca, în urma exploziei produse la magazinul Dedeman din Botoşani, sunt în continuare intubaţi şi în stare gravă, arată datele comunicate, luni, de Ministerul Sănătăţii (MS). În acelaşi timp, doi dintre pa

Operație în Polonia - șansa unui copil de a se ridica din scaunul cu rotile. Drumul spre vindecare costă 35.000 de euro

HotNews acum 41 minute
Andrei a fost condamnat încă de la naștere la o viață în scaunul cu rotile. S-a născut prematur la 28 de săptămâni și a suferit mai multe complicații. În urma unui atac cardio-respirator a intrat în comă timp de 12 ore. Șocul imens i-a pus viața în

SUA cer un vot în Consiliul de Securitate pentru a sprijini proiectul de armistiţiu în Gaza

G4Media acum 41 minute
Statele Unite au anunţat că au solicitat un vot în Consiliul de Securitate al ONU asupra proiectului său de rezoluţie care solicită Israelului şi Hamas să pună în aplicare acordul de încetare a focului în Gaza „fără întârziere”, fără a specifica o d

Vremea

București
acum

33°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

28°
lun.

18°/31°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/26°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/31°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/24°