De cîte ori am auzit repetată, despre Bucureşti, această caracterizare: „oraşul contrastelor“! Aşa am rămas, iar situaţia care-i impresionează pe toţi vizitatorii străini era aceeaşi încă din vremea Unirii.
Am avut bucuria să găsesc, zilele trecute, la anticariat o carte preţioasă şi rară, Chrétiens et Turcs, scènes et souvenirs de la vie politique, militaire et religieuse en Orient (Paris, 1859). Autorul, Eugène Poujade (1813-1885), a fost consul general al Franţei la Bucureşti din 1849 pînă în 1854, fiind chiar căsătorit cu o fiică, Maria, a marelui ban Constantin Ghica (mormîntul acelui fiu de domn şi candidat la domnie se află sub sălciile din spatele bisericii Ghica-Tei). Diplomatul francez îşi începuse cariera în Malta în 1846 iar ultimele sale posturi au fost Tunis (1854-1861), Torino (1865-1868) şi Cairo (1868-1885). În timpul cît trăia la Bucureşti şi la Iaşi, el a urmărit cu atenţie împrejurările din Bosnia şi Bulgaria; cunoştea Albania şi Epirul, unde fusese consul la Ianina; de aceea, lucrarea sa cuprinde o bogăţie de informaţii despre Sud-Estul european.
DE ACELASI AUTOR Johnny Morţi şi manechine Un caz de mutilare Portarul şi rubinul Bucureşti, spune Poujade, „mi s-a părut ciudat, este oraşul contrastelor. Se văd acolo palate, sau măcar case frumoase, şi cocioabe îngrozitoare, echipaje conduse de vizitii în livrea“, care vin din atelierele Vienei sau ale Parisului, dar şi „enorme care ardeleneşti în care intră o lume ca în arca lui Noe, trase de cîte opt, zece ori douăzeci de cai sau iepe, ai căror mînji aleargă liberi în jurul căruţei“. Străzile sînt pline de cai de rasă ruseşti sau ungureşti, precum şi de bivoli mătăhăloşi cu ochii roşii. Eleganţa după ultima modă de la Paris a domnilor şi doamnelor contrastează cu portul ţărănesc „ca al dacilor de acum două mii de ani, albanezi în straie murdare cutreieră pe străzi vînzînd bragă“, d
