„Babaciluuu! Babaciluuu!“ – aşa striga băieţelul agăţat de gard, după bobocii de raţă.

„Babacilu!“ – la fel o striga pe Ioana (Malancu) mama ei, prin casă, de cînd era mică, şi aşa i-a rămas numele. În liceu, a devenit Domnişoara Babacilu, şi a prins viaţă între filele caietelor de română, de matematică sau de biologie. Călătorea dintr-un caiet în altul, primele pagini fiind mereu pline cu desene în creion. „Fetiţa ei“, cum îi spune cu căldură, este o „făptură de ceai“. A locuit mai întîi într-o ceaşcă de ceai, apoi într-un ceainic înflorat. Are un motan pe nume Marţipan, un castel de poveste, pe care îl vizitează uneori, şi e întotdeauna înconjurată de cărţi. Îi plac fluturii, trandafirii şi lavanda, şi nu se desparte niciodată de Alice în Ţara Minunilor.

Rendez-vous

Mi-am dat întîlnire cu Ioana înainte de Crăciun, la o ciocolată caldă, într-o zi în care a nins frumos, şi am dat – inevitabil – peste Domnişoara Babacilu. Am pălăvrăgit mai bine de o oră şi jumătate, timp în care mi-a umplut o foaie cu desene – astfel am cunoscut-o îndeaproape pe „fetiţa ei“ şi am aflat toate cele înşirate mai sus. „Fetiţa e de obicei zîmbitoare, visătoare, uneori misterioasă, arareori tristă“ – îmi spune Ioana. Micuţa trăieşte într-o lume minunată, departe de televizor, hotărîri guvernamentale, certuri, trafic intens, agitaţie. Şi se bucură cînd Ioana face handmade. Adică, mai mereu, deşi acum trebuie să-şi împartă timpul, mai mult ca oricînd, între pasiunea pentru mărgelit şi ultimul an de studii la SNSPA (Ştiinţe Politice), licenţă, examene etc. Ca majoritatea artiştilor handmade, Ioana/Domnişoara Babacilu este o persoană luminoasă, veselă, vorbăreaţă, deschisă. Aşa că i-am dat ghes la vorbă – am rugat-o să mă facă părtaşă la lumea ei. Şi am început cu începutul.

Pasiunea pentru bijuterii e moştenire de familie – bunica lucra la război, bunicul făce