- și încruntare pe nume (de cod) Roșianu -

Slavă Domnului, Dora Mezdrea, în admirabila-i tenacitate documentară, nu oboseşte şi nu abdică. La Muzeul Literaturii Române a apărut recent al patrulea volet din seria „Nae Ionescu şi discipolii săi în arhiva Securităţii“, anume al doilea volum care îl are ca subiect pe Constantin Noica. Un Noica adnotat pas cu pas, (sur)filat şi microfonat de sistemul represiv, fie prin delaţiuni semnate şi referinţe indirecte, fie prin rapoarte şi note informative.

Avem aici 165 de documente ce acoperă intervalul 1978-1987, pînă la moartea filozofului. Anii în care „eroii“ delaţiunilor, obsesia securimii şi marota oficialităţilor văzute şi nevăzute sînt Jurnalul de la Păltiniş – extraordinara carte a lui Gabriel Liiceanu, care avea să brăzdeze decisiv atmosfera literară şi perspectiva mentalităţilor culturale din ultimul deceniu ceauşist – şi utopiile antrenorului Noica întru performanţă culturală. Eminesciana „vînătoare de oameni“ şi hipnoticul siaj al harismei naeionesciene amestecau în voinţa paideică a lui Noica nu doar aşa-numitul „grup Platon“, ce cuprindea tinereţea „mîncătoare de jăratec“ a unor Ioan Ică, Andrei Cornea, Liviu Antonesei, Valeriu Gherghel, Dan Alexe, dar şi o largă reţea de fizionomii, realităţi, ori amăgiri, intelectuale, de la Sergiu Al-George la Marian Papahagi şi Mircea Mihăieş, pînă la Vasile Popovici, Aurel Codoban, Radu Pîrvu, Liviu Morar, Viorica Manta, Monica Spiridon, Gabriel Decuble şi mulţi alţii. O varietate de calibre deconcertantă (pentru unii, chiar supărătoare), dar care dă măsura exemplarei voinţe de construcţie spirituală a obiectivului „Filozoful“, deopotrivă cu exasperarea acestuia în faţa „netrebniciei româneşti“.

Cea mai generoasă substanţă a sumarului o reprezintă întîlnirile din casa trufată de microfoane a cuplului Ica şi Aurel Cioran. E sadic-reconfortant să-ţi imagin