Adevărul e că i se cam urcase la cap acestui Lucian Boia: după ce că a spus că istoria României e un mit, s-a mai şi apucat să scrie asta. Iar cînd să scrie, nici măcar n-a scris în limba română, ci mai mult în franceză! – de parcă i-ar fi fost jenă de limba lui maternă! În plus, e atît de leneş încît, atunci cînd cărţile lui apar în româneşte, nici măcar nu şi le traduce singur – ci lasă asta în sarcina unor traducători plătiţi din (evident) banii şi sudoarea poporului. Noroc că, iată, se face dreptate! Boia este, de la 1 martie, invitat să-şi ia tălpăşiţa din Universitatea Bucureşti. Victorie, tiranul a fugit, că şi-aşa era cam burghez şi cam cosmopolit!

Cei care gîndesc în sensul paragrafului de mai sus (or mai fi şi ţăcăniţi dintr-ăştia) pot să se bucure. Profesorul Lucian Boia (născut în ’44) e pus, în virtutea noii Legi a Învăţămîntului, în afara sistemului universitar de stat – fiind mînat spre pensionare. Sau, dacă ţine morţiş să mai intre în facultatea în care a predat decenii, atunci poate lucra în regim de colaborare, urmînd să fie plătit la oră (precum ştiţi dvs. cine), dar nu la nivel de profesor, ci din norma de bază a unui lector universitar (!).

DE ACELASI AUTOR Cînd dna Merkel va primi ajutoare de la Madrid (şi Bucureşti) La un vin cu Don Quijote, pe teme de infrastructură De ce UE chiar merită Premiul Nobel Ce-am putea aştepta de la aceste alegeri?În anul 2007 m-am gîndit la acest profesor ca la un posibil (şi, credeam eu, bun) ambasador al României la Paris. Dat fiind că persoanele înalte cărora le-am înaintat propunerea au ridicat din sprîncene – ceva gen ăsta cine mai e? –, permiteţi-mi o minimă prezentare (doar-doar or afla şi respectivii). La începutul anilor ’90, în tumultul de teorii şi opinii, lamentaţii sau elogii, scuze şi acuze ale acelui timp, a devenit tot mai clară vocea – şi mai ales scrisul – unui profesor de Istori