O cruce din fier forjat în parcul IOR din Titan, care amintea de moartea unui tînăr înecat în apele lacului, a dispărut. În locul ei a rămas o mică groapă. Nu cred că a fost furată pentru fier vechi. Nu e exclus însă ca ea să fi fost scoasă din motive şantieristice, pentru a nu strica aliniamentul celor un milion de bănci şi coşuri de gunoi de lemn care sînt montate în zonă, adică pentru a nu strica afacerea amenajării (deocamdată haotice) a parcului. E posibil şi ca peisagiştii Primăriei (sau cum s-or fi chemînd) să fi hotărît că, din punct de vedere estetic, o asemenea cruce nu se potriveşte în parc. Tot aşa de bine se poate ca Primăria să fi decis că locul crucilor e la cimitir şi nu pe domeniul public.

DE ACELASI AUTOR Presa artificială Un drum cu moroi Străini şi străini Comedia decoraţiilor Ştiu cum, la cîteva zile după atentatele de la metroul londonez din 2005, autorităţile au hotărît să adune din staţii nenumăratele flori şi lumînări depuse în memoria victimelor. Primarul de atunci, Ken Livingstone, a explicat cît se poate de simplu celor care au criticat măsura că, deşi respectă memoria victimelor, metroul este un mijloc de transport public care trebuie să funcţioneze şi care nu poate fi transformat într-un memorial. Decizia a rămas fermă. Dacă şi autorităţile noastre ar începe să adopte asemenea hotărîri în contra binecunoscutelor tradiţii locale, am putea vorbi de semnele unei reforme profunde, de un început de civilizare a administraţiei. Cum ştim, deocamdată toate şoselele ne sînt pline de cruci, la fel şi trotuarele din oraşe. Malurile lacurilor şi marginile prăpăstiilor sînt şi ele înţesate de cruci cu inscripţii care mai de care mai înduioşătoare. Nu sînt convins că tuturor ne place să ne înspăimîntăm, la fiecare pas, de felul în care a murit unul sau altul dintre concetăţenii noştri.

Mai nou, pe trotuarul din faţa cafenelei din Pia