Matematica – mi-a explicat tatăl meu încă de cînd eram mic – este o ştiinţă deasupra claselor sociale. Am crescut cu această observaţie fundamentală. În epocă, era esenţială referinţa la clasele sociale. Astăzi, ar fi utilă o parafrază vizînd starea materială. Bogat sau sărac, 1 şi cu 1 fac tot 2. Un adevăr care ar trebui să pună puţin pe gînduri şi o parte din presă.

Masa critică de ridicol

Cîtă vreme vorbim despre politică, fotbal şi mondenităţi, sîntem safe. Nu există nici o regulă, nici o formulă, nici o constantă. Ei pot să facă orice – şi chiar fac orice –, drept care noi putem să spunem orice – şi chiar spunem orice. Putem să aberăm liniştiţi ore-n şir, căci realităţile descrise şi comentate sînt cel puţin la fel de aberante. Şi orice scenariu trăsnit am imagina noi, sînt şanse serioase să se-ntîmple chiar aşa. Dacă nu azi, atunci poate săptămîna viitoare, dacă nu cu Ghiţă şi Veronica, atunci cu Sile şi Angelica.

Dar, din cînd în cînd, apare cîte ceva despre care nu prea merge să-ţi dai cu părerea. Sigur, noi oricum ne dăm cu părerea, dar în atare situaţii se depăşeşte masa critică de ridicol. Ca un făcut, de regulă este vorba despre subiecte din registrul catastrofic, pe care, la naiba!, nu le putem nici evita, nici expedia, că doar din asta trăim, noi, presa, din dezastre şi (între două dezastre) din mizerie. Ehei!, ia să fie vorba despre o descoperire ştiinţifică sau tehnică purtătoare de valenţe pozitive, deschizînd calea unor soluţii concrete pentru cine ştie ce probleme ori punctînd o nouă etapă în dezvoltarea gîndirii, fie şi doar la nivelul cercetării fundamentale – atunci o ştire de zece rînduri e prea de-ajuns! Doar n-o să faci un talk-show despre demonstraţia Marii Teoreme a lui Fermat, reuşită după 357 de ani de înverşunate încercări! Dar dacă e cu „morţi şi răniţi“, cum să ratezi subiectul!?

Întrebări fără moarte

Evi