Asta scria mare, pe ecran, la unul dintre posturile autointitulate de „ştiri“. Dacă aţi fi cu telecomanda în mînă în căutarea OTV-ului, pentru a afla de acolo în ce stadiu se află procedura de mutare a mobilierului din casa Oanei Zăvoranu şi, zapînd voios peste Antena 3, aţi da peste titlul ăsta scris mare, pe fond galben, ce aţi face? În fond, Zăvoranca poate să mai aştepte atunci cînd e vorba ca ţărişoara să intre în război. Afli că e vorba despre Băsescu. Asta era logic, fiindcă priveşti la Antena 3. Afli că preşedintele, vinovat pînă deunăzi de ne-pronunţare într-ale problemei libiene, era de acum culpabil tocmai pentru că s-a pronunţat. Traian Băsescu era făcut arşice pentru că anunţase contribuţia României la efortul de aplicare a unei hotărîri NATO.
DE ACELASI AUTOR Ne consultă Europa! Utilităţi particulare Priorităţi rurale Sînt expirat Doresc să afirm răspicat că nu fac parte dintre admiratorii politicii externe a preşedintelui Băsescu. Stilul neconvenţional (care, în România, i-a adus cîştiguri electorale succesive) nu pare a da rezultate în plan extern. Exprimările libere de tipul celei cu „tainul“ şi francheţea total antidiplomatică în care îşi ambalează părerile despre lumea globală nu par a fi extrem de eficiente. Totuşi, în „materia Libia“, preşedintele nu avea ce face, iar ce a făcut, a făcut bine.
În privinţa „no-fly zone“, adică în subiectul rezoluţiei Consiliului de Securitate ONU (organizaţie din care, oareşicîtuşidepuţin, facem parte), nu prea puteam cum acţiona pentru că, mă înţelegi, nu prea aveam cu ce. Nu cred că ar fi indicat să ne trimitem bruma de MIG-uri pe vreun portavion american, britanic sau francez. Nu de alta, dar au şi oamenii ăia nişte norme de protecţie a muncii şi nu cred că ne-ar primi. Aşadar, România putea avea doar o reacţie de genul „bla, bla, protecţia civililor, bla, bla, rezoluţia ONU, sîntem de acord,
