Zilele acestea, pretinşii dregători ai României ne-au făcut, încă o dată, să lăsăm capul în jos. De scârbă şi de ruşine! Mă refer la maniera nevolnică în care cei care îşi zic Guvernul Boc şi Ministerul Culturii s-au comportat în cazul licitaţiei pentru manuscrisele lui Emil Cioran. Faptele petrecându-se, culmea!, în zilele premergătoare împlinirii unui veac de la naşterea eminentului gânditor. S-a aflat, însă, un om de bine, domnul George Brăiloiu, care a achiziţionat manuscrisele şi intenţionează să le doneze statului român.
Întâmplarea dovedeşte, dacă mai era nevoie?, că dispreţul faţă de Interesul Naţional este o practică a Puterii (încă) în exerciţiu. Ne-o dovedeşte o altă întâmplare, tot de dată recentă.
S-au împlinit, luna trecută, 70 de ani de la moartea lui Nicolae Titulescu,”omul care a adus România în Europa şi Europa în România”. Fireşte, evenimentul a trecut neobservat, afişul fiind confiscat de cele două divorţuri mondeno-mahalageşti: Iri versus Monica şi Oana versus Pepe.
Cât despre Ministerul de Externe- al cărui eminent titular a fost Nicolae Titulescu- şi Departamentul pentru Afaceri Europene al guvernului -Titulescu a fost şi rămâne un ilustru precursor al Europei Unite-, acţiunile lor omagiale au fost sublime…, dar au lipsit cu desăvârşire!
Excepţie a făcut (şi de data asta!) Fundaţia Europeană Titulescu- preşedinte prof. univ. dr. Adrian Năstase, preşedinte executiv prof. dr. George G. Potra-, sub auspiciile căreia s-a desfăşurat, la Bucureşti, Braşov, Piteşti, Slatina şi în comuna Tituleşti (judeţul Olt), o amplă suită de manifestări omagiale.
La urma-urmei, de ce ne-am mira, de vreme ce, azi, cuvântul diplomaţiei româneşti nu doar că nu se aude, dar nici măcar nu mai este cerut? De ce ar fi nevoie de lecţia diplomaţiei lui Titulescu atunci când imaginile- simbol pentru prestigiul şi credibilitatea(?!) pe plan exter
