S-au celebrat în octombrie trecut 350 de ani de la sfinţirea bisericii mănăstirii Golia din Iaşi. O ceremonie religioasă a avut loc, iar momentului şi edificiului le-a fost consacrat un volum de studii semnate de nume de prestigiu din domeniile istoriei, istoriei artei, arheologiei româneşti.

Începută la porunca lui Vasile Lupu în 1650, în stare de funcţionare în 1653, biserica mănăstirii Golia este încheiată şi sfinţită de-abia în 1660, de către urmaşul pe tronul Moldovei şi fiul lui Vasile Lupu, Ştefăniţă Vodă.

Dacă despre această biserică a lui Vasile Lupu s-a scris în numeroase rînduri, foarte puţini sînt cei care au pus în lumină faptul că edificiul nu are nimic comun cu înfăţişarea exterioară a bisericilor moldoveneşti anterioare sau contemporane ei. Nici măcar vizitatorii oraşului, cei care poposesc aici după ce au văzut bisericile lui Ştefan sau pe cele pictate ale mănăstirilor Bucovinei, nu par miraţi, nu pun întrebări. Un motiv există, fiindcă – aşa cum scria Gheorghe Curinschi Vorona – multe biserici ale Iaşilor ridicate după biserica Goliei vor prelua elemente ale tratării exterioare ale acesteia. Din acest motiv, capitala Moldovei are astăzi suficiente biserici construite după cea a Goliei şi care nu se mai supun canoanelor uzuale din perioada secolelor XV-XVII, ci preiau cu relativă dezinvoltură ceea ce meşterii şi comanditarii înţeleg ca valoros şi posibil de repetat din repertoriul bisericii lui Vasile Lupu. O vizită în Iaşi nu începe neapărat de la mănăstirea Golia; astfel încît, pentru ochiul nu foarte avizat, biserica de aici se înscrie oarecum firesc în peisajul arhitectural deja parcurs. Pe de altă parte, spaţiul interior al bisericii respectă regulile lăcaşelor de cult tradiţionale şi suita încăperilor acestora, astfel încît nici parcurgerea de către credincioşi a spaţiului interior şi nici desfăşurarea ritualului nu trădează su