Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe tine chiar te cheamă Karin?

Publicat in Dilema Veche, joi 21 aprilie 2011 ·

De cele mai multe ori sînt rebotezată, în spirit latin, Carina, sau chiar Carmen, de urechi mai surde. Primesc săptămînal o publicaţie culturală pe numele Dna Karim Budrugeac şi uneori mail-uri adresate lui Cher monsieur Karim.

Francezii nu se pot abţine să adauge un e la sfîrşit, în scris, oricît de bine ne-am cunoaşte. La pronunţie îi iert, în franceză sună ca un clopoţel zgîriat pe mijloc.

Nu îmi amintesc să-mi fi urît vreodată numele, chiar dacă nu se termina cum se cade pentru o fată, adică în -a. Sufeream doar că nu aveam nume de sfîntă şi, deci, o zi în plus în care să fiu specială. Dar aveam, de fapt, tot anul. Nu am suferit nici de prea multe miştouri, poate că numele nu se pretează uşor la rime, sau golănaşii mei de la bloc nu erau dintre cei mai inventivi. Unul mi-a spus odată «haha, Karin de la carie!». Dar oricît de ofticoasă eram în copilărie, mi s-a părut un fleac de insultă.

Motive să-mi iubesc numele sînt în schimb multe. Un prieten m-a asemănat cu nebuloasa Eta Carinae. Un fost iubit care făcea un curs de film la Berlin culegea numele Karin din filmele lui Bergman şi chiar găsise o Karin în 8 1/2 al lui Fellini, un personaj fugar, cu o singură replică. Sînt o alintată: Karina, Karinush, Karinuska sau Karucina şi am o melodie dedicată, Special K.

În plus, fără numele ăsta, ce s-ar fi ales de replica de agăţat pe care mi-a fost dat cel mai des s-o aud: Pe tine chiar te cheamă Karin?

Karin Budrugeac este responsabilă de comunicare la Institutul Francez din Bucureşti.

De cele mai multe ori sînt rebotezată, în spirit latin, Carina, sau chiar Carmen, de urechi mai surde. Primesc săptămînal o publicaţie culturală pe numele Dna Karim Budrugeac şi uneori mail-uri adresate lui Cher monsieur Karim.

Francezii nu se pot abţine să adauge un e la sfîrşit, în scris, oricît de bine ne-am cunoaşte. La pronunţie îi ie

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - Dominic Fritz a câştigat detaşat alegerile pentru funcţia de primar al municipiului Timişoara - rezultate parţiale

News.ro acum 27 minute
Dominic Fritz, candidatul Alianţei Dreapta Unită pentru un nou mandat de primar al municipiului Timişoara, este câştigătorul acestui scrutin cu 51.910 voturi (49,65%), indică datele parţiale. Pe locul al doilea s-a situat candidatul Alianţei PSD-PNL

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum o ora
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Pe timpul desfășurării alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 1.736 de apeluri de urgență care semnalau evenimente în legătură cu procesu

ALEGERI LOCALE 2024 - Primarul comunei Floreşti din judeţul Prahova, care recent a scăpat de un dosar în urma prescrierii, obţine încă un mandat

News.ro acum 55 minute
Primarul comunei Floreşti din judeţul Prahova, Simona David (PNL), care în urmă cu o lună şi jumătate a scăpat de acuzaţiile dintr-un dosar penal, în urma prescrierii faptelor, a obţinut un nou mandat.

Femeie din Timiş, decedată după ce a căzut cu bicicleta într-un canal

Press Alert acum 2 ore
Sfârşit tragic pentru o femeie în vârstă de 51 de ani, care a murit după ce a căzut cu bicicleta într-un canal de colectare a apei pluviale din Saravale, judeţul Timiş. „La data de 10 iunie a.c., în jurul orei 00:01, polițiștii orașului Sânnicolau M

Klaus Iohannis participă marţi, la Riga, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9) / Agenda reuniunii cuprinde cheltuielile pentru Apărare şi sprijinul pentru Ucraina

News.ro acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa marţi, la Riga, Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de Preşedintele Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs, şi de Preşedintele Republicii Polone

MAI: 1.578 de contravenţii sau posibile infracţiuni, sesizate în ziua alegerilor

Mediafax acum o ora
Dintre acestea, 601 nu s-au confrimat, ceea ce reprezintă aproape 40%, iar 136 sunt în curs de verificare. Faţă de alegerile anterioare, numărul sesizărilor este în scădere cu 3,2%. De asemenea, 11 sesizări nu au fost de competenţa MAI. 13,9% dintre

Moneda euro s-a depreciat după anunţarea rezultatelor la alegerile europarlamentare

Adevarul acum 3 ore
Agravarea îngrijorărilor politice în Europa este posibil să pună noi presiuni asupra monedei euro, după ce la alegerile pentru Parlamentul European liderii din Franţa şi Germania au suferit pierderi, susţin analiştii intervievaţi de Bloomberg.

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 - După centralizarea a peste 98,8% dintre voturile exprimate până acum în străinătate la europarlamentare, Alianţa PSD-PNL are 21,33%, urmată de Alianţa Dreapta Unită, AUR şi SOS România

News.ro acum 4 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 21,33% după numărarea a peste 98,8 % dintre voturile exprimat în străinătate la alegerile europarlamentare, fiind urmată de Alianţa Dreapta Unită - 16,3% şi de AUR - 14,54%. În diaspora, la ora 8, după numărarea

INS: Veniturile medii lunare pe o gospodărie au crescut în 2023

Mediafax acum 2 ore
Veniturile băneşti medii lunare au fost în anul 2023, de 6.644 lei lunar pe o gospodărie (2.659 lei pe o persoană) în creştere cu 10,8 %faţă de anul 2022, iar veniturile în natură de 531 lei lunar pe o gospodărie (213 lei pe opersoană), în creştere

Vremea

București
acum

34°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

17°/26°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/30°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/24°