De ce oare nu s-a gîndit nimeni, la noi, să publice, dacă nu o ediţie de „opere“ George Steiner, măcar o antologie serioasă din opera unuia dintre cei mai paradoxali, mai incitanţi maîtres à lire pe care-i are în acest moment Occidentul? Să fie doar o chestiune de context, cum spunea chiar Steiner referitor la refuzul lumii anglo-saxone faţă de cărţile lui Alain? Sau un mai complicat refuz al autorităţii cuiva care nu se situează definitiv de nici o parte, cineva care copleşeşte prin erudiţie, cuprindere şi adecvare, cineva care – într-o vreme a tuturor relativismelor – predică „tăcerea interioară, concentrarea mentală şi răbdarea în faţa misterului sensului“? Oricum ar fi, chiar dacă nu avem încă în româneşte nici Tolstoi sau Dostoievski, nici Antigonele sau vreunul dintre romanele care au provocat stupoare şi proteste la Londra, trebuie să considerăm reeditarea cărţii lui Steiner despre maestru, la Editura Humanitas (alături de alte cîteva titluri şi promisiuni), un început al recuperării.

Lesson of the Master este volumul din 2003 în care Steiner adună prelegerile „Charles Eliot Norton“ ţinute între 2001 şi 2003 la Harvard. Tema acestor conferinţe, adunate sub un titlu împrumutat (ironic şi interogativ) de la Henry James – unul dintre puţinii maeştri care au rezistat revizuirilor Americii înfricoşătoare –, este aceea a relaţiei dintre maestru şi discipoli. Pentru Steiner însă, interogaţiile la care a fost supusă această relaţie pe muchie (în ce constă misterul predării? care e sursa autorităţii?), precum şi cele cîteva răspunsuri provizorii se constituie într-un legato care rezumă întreaga tradiţie (occidentală şi orientală) a culturii. Pentru „maestrul de lectură“ al unor întregi generaţii de studenţi, apropierea semantică între tradiţie şi traducere (deci, trădare) subminează din capul locului nu doar cele trei structuri relaţionale ale întîlnirii cu m