Se zicea că tuberculoza este boala filozofilor, a artiştilor. Mai exact, se spune că ftizia ucide poeţii. De fapt, nu meseria aducea cu ea niscaiva bacili ai TBC-ului. Alta era cauza îmbolnăvirii de tuberculoză a poeţilor şi filozofilor. Aceşti artişti preferau o viaţă boemă, fără reguli. Ei mâncau decât pe apucate, nu dormeau, iroseau ore şi ore în fum de ţigări arse una după alta, în cafenele. Şi viaţa asta dezordonată deschidea uşa tuberculozei.
În anii de dinaintea marii descoperiri a antibioticelor, practic nu prea exista un tratament eficace împotriva bacililor tuberculozei. Oamenii cu TBC se sfârşeau slabi şi sleiţi de accesele de tuse cu sânge, scuipat de câteva ori pe minut. Multe boli ale aparatului pulmonar provoacă pierdere de sânge prin tuse. Este aşa-zisa hemoptizie. Sângele poate apărea în sputa însoţitoare a acceselor de tuse chiar aerat, roşu, indicând sursa, fie din aparatul respirator, fie din sistemul ORL, adică nas, gât, urechi. Dar acest sânge poate apărea şi din esofag. Sângele în tuse are mai multe posibile cauze: tuberculoza, cancerul bronho-pulmonar, hipertensiunea, traumatisme, uneori astmul. Revenind la personalităţi răpuse de tuberculoză începem cu marele patriot Bălcescu, gonit din ţară şi mort în Italia. Durerea de a nu putea sta pe meleagurile ţării pentru care luptase cu toată puterea gândului şi inimii i-a scurtat viaţa, i-a agravat boala de plămâni. De TBC au murit şi genialii Chopin şi Mozart, chinuiţi de febră, tuse şi de sânge pierdut în spută. Împărăteasa Elisabeta a Austriei a suferit şi ea de tuberculoză, de unde i-a venit şi sfârşitul.
De când au apărut medicamentele moderne contra TBC, boala e vindecabilă. Dar tratamentul trebuie urmat cu conştiinciozitate aproximativ şase luni. Capcana vine de la faptul că, după 2-3 săptămâni de la începerea terapiei, bolnavul începe să se simtă bine, îi revine pofta de mâ
