Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lupii tineri ai economiei mondiale vor avea poziţii dominante până în 2025

Publicat in Ziarul Financiar, joi 19 mai 2011 ·

Un raport al Băncii Mondiale (BM) indică faptul că acesta este doar începutul. Forţa economiilor emergente va schimba total peisajul economic mondial în următorii 15 ani, când aceste ţări vor ajunge să contribuie cu mai mult de jumătate la avansul economiei mondiale.

Creşterea influenţei statelor în curs de dezvoltare va modifica şi structura sistemului monetar internaţional, care până în 2025 nu va mai fi dominat de o singură valută, în prezent dolarul. Rezultatul va fi un regim monetar internaţional mai stabil decât cel actual, anticipează Banca Mondială într-un studiu denumit "Orizonturile dezvoltării globale 2011 - Multipolaritate: Noua Economie Globală".

"Până în 2025, şase mari economii emergente, Brazilia, China, India, Indonezia, Coreea de Sud şi India, vor contribui cu mai mult de jumătate la creşterea mondială, iar sistemul monetar internaţional nu va mai fi dominat, probabil, de o singură monedă", se arată în raport. În prezent, dolarul serveşte ca monedă globală pentru rezerve. Instituţia remarcă însă o reducere lentă a rolului monedei americane începând cu finele anilor 1990 şi se aşteaptă ca acest trend să continue, scrie agenţia de presă Thomson Reuters.

Raportul a nominalizat moneda euro drept cel mai credibil rival pentru dolar.

"Statutul monedei unice europene se va extinde cu condiţia ca euro să treacă peste criza datoriilor cu care se confruntă mai mulţi membri ai zonei euro", notează studiul.

"Cel mai probabil scenariu pentru scena valutară mondială este că până în 2025 sistemul monetar va deveni unul multivalutar, centrat în jurul dolarului, euro şi yuanului, moneda chineză", a spus principalul autor al studiului, Mansoor Dailami.

El a subliniat, de asemenea, că balanţa creşterii globale şi investiţiilor va înclina spre economiile emergente şi în curs de dezvoltare, notează Financial Times. Implicaţiile acestei

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 13 iunie 2024

Gandul acum 48 minute
Joi, 13 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 16 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 9 iunie 2024, Loteria Română a acord

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 9 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 7 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

Sala de detenție, introdusă în școlile din România, pentru elevii care deranjează orele. Cadrele didactice pot decide să le dea „lectură suplimentară” și „completarea de fișe de lucru” – proiect Statutul Elevului 2024

G4Media acum 8 ore
Elevii care perturbă orele ar putea fi reținuți într-o sală, sub supravegherea unui profesor, unde să citească sau să rezolve fișe de lucru. Noutatea se regăsește în proiectul de Statut al Elevului 2024, pus în consultare publică de Ministerul Educa

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 10 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 5 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 13 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 11 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 8 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Vremea

București
acum

21°
joi

19°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/30°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/30°