Până la meciul cu România, Sao Paolo îşi vede însă de treburile unei metropole, care adăposteşte în zona urbană peste zece milioane de locuitori. Oraşul e plin de viaţă, are un trafic infernal, şi îţi dă posibilitatea să descoperi lucruri străine de Bătrânul Continent.

Bunăoară, aici am aflat că cele mai populare restaurante sunt în cele în care se vinde mâncare la kilogram. Intri în cârciumă şi tot ce mănânci ţi se cântăreşte, iar la plecare mergi cu cartonaşul la casă şi achiţi nota. Localurile cu pricina sunt ca nişte săli de mese, în care încap şi 500 de persoane o dată şi funcţionează după sistemul mânânci şi pleci, adică nu stai la taclale până te plictiseşti.

O masă bună la kilogram te costă cam 50 de lei şi poţi servi atât mâncăruri tradiţionale, cât şi clasice. Brazilienii sunt înnebuniţi după churrasco, adică carne de vacă la grătar, cu sos de ceapă şi roşii, ce nu lipseşte din niciun meniu. Mâncarea lor din popor este însă feijoada, fasole cu carne, care pe vremuri ea mâncarea sclavilor africani, însă ea a fost asimilată de întreaga populaţie. Conform tradiţiei, aceasta se găteşte numai sâmbăta, dar multe restaurante nu mai ţin cont de acest obicei.

Dacă n-ai chef de mâncare la kilogram şi de o bere Skol, fabricată aici şi vândută cu 5 lei doza de 0,33 l, poţi servi masa la unul dintre multele restaurante selecte din oraş. Sao Paolo e socotit oraşul elitei braziliene. Dacă la Rio de Janeiro se mănâncă şi se bea pe plajă sau la colţul străzii, cu fundul pe mingea de fotbal, în Sao se merge la concerte, se bea cafea la terase şi se poate mânca şi la lumina lumânărilor.

Caruru, crevete cu bame şi ardei iute, şi pato no tucupi, raţă în sos de ierburi, banuiesc că etnobotanice, sunt două specialităţi căutate de paulistanos, dar care ustură buzunarul unui om de rând. Alt sistem de a servi masa, şi el destul de răs