Mi se destăinuia o doctoriţă foarte bună de plămâni că a avut surpriza plăcută ca unui bolnav de BPOC să-i meargă bine şi fiindcă mergea cu bicicleta. Aici e vorba des­pre un paradox, pentru că bronşita cronică obstructivă sau mai exact BPOC reduce dras­tic ca­pacitatea plămânilor, iar mersul pe bicicletă presupune respiraţie amplă. Ei bine, tocmai li se recomandă bolnavilor de BPOC să ducă o viaţă activă, să nu fie se­den­tari, deşi obosesc uşor. Ei trebuie să facă mişcare multă în limita toleranţei lor la efort. Mersul pe bicicletă, mişcarea zilnică păstrează tonusul muşchilor care pot ajuta la respiraţie, deşi BPOC îm­puţinează respiraţia prin diminuarea capaci­tăţii plămâ­ni­lor. În cazul BPOC există mai multe ac­ţiuni de tratament. În primul rând, abandonul fumatului. Este păguboasă motivaţia oamenilor fără voinţă care, bolnavi de BPOC, îşi caută scuza în a nu arunca ţi­gări­le prin fraza: "Ce rost mai are acum, după ce am fumat 40 de ani". În orice moment lă­sa­rea de fumat e bine venită. BPOC este o boa­lă croni­că evolutivă. Capacitatea pulmonară nu o poţi recupera ca înainte de boală, dar sistând fumatul nu agravezi boala, stopezi deteriora­rea pe mai departe a plămânilor. De altfel, dintre bolnavii de BPOC, 85% sunt fumători. Iar 15% din totalul fumătorilor se îmbolnă­vesc de BPOC, boală aflată pe po­zi­ţia a şasea în clasamentul mortalităţii, şi se anticipează că în 2020 ea se va situa pe locul al treilea. Lipsa oxigenului prin reducerea capacităţii de respiraţie scurtează viaţa. În BPOC, plă­mânii sunt cât de cât bine oxigenaţi, dar ei nu funcţionează normal şi ca atare nu se oxigenează sângele care irigă celelalte organe. Me­dicamen­tele luate zilnic fac mai rare răcelile care la bolnavii de BPOC sunt foarte grave. Alt tratament este oxigenoterapia la domici­liu.

Mi se destăinuia o doctoriţă foarte bună de plămâni că a avut surpriza plăcută ca unui