Pe parcursul vieţii omului, inima e proiectată pentru un anumit număr de bătăi. Cine consumă mai repede aceste bătăi ale inimii moare mai devreme. Frecvenţa normală a bătăilor inimii este între 60 şi 100 de bătăi pe minut. Bine este ca inima să pulseze cu 60-80 de bătăi pe minut. Dar cel mai bine este ca inima să bată cu 50-60 de bătăi pe minut. Se afirmă că oamenii cu puls mai rar au un prognostic cardiovascular mai bun. Aşadar, persoanele care au pulsul ceva mai rar prezintă un risc mai mic de suferinţe cardiovasculare, comparativ cu cei care simt frecvent că inima bate de parcă sare din piept. Şi riscul de morţi subite este mai mic la persoanele cu puls mai rar. Şi dacă ar fi să facem o paralelă, se spune că ini­ma şoricelului bate repede, de aceea el trăieşte puţin, în timp ce ini­ma elefantului bate rar şi totuşi el tră­ieş­te incomparabil mai mult.

Extrasistola este o bătaie în plus, apărută mai devreme. Extrasistolele sunt caracteristice tineretului. S-a fă­cut un studiu pe mai multe persoane, ma­joritatea studenţi. S-a constatat că 80% aveau extrasistole, mai ales în pe­rioada de examene. Extrasistolele sunt determinate de unele excese, ne­somnul, fumatul, alcoolul, băutul de cola, stresul. Umblă o vorbă cu ni­ţel umor: dacă vrei să compromiţi un me­­dic, dă-i să trateze o extrasistolă. Dar extrasistolele pot fi detectate dacă se palpează la arterele periferice bă­tăile inimii, mai ales la arterele mem­brelor superioare, dar şi la pi­cioa­re. Frecvenţa mare a bătăilor ini­mii reprezintă un risc de boli cardiovasculare. Se mai poate semnala şi o teorie, conform căreia diabetul este con­siderat ca echivalent cu o boală car­diovasculară. Zic unii specialişti că atunci când ai diabet este ca şi când ai suferit un infarct. Există o ga­mă largă de tulburări de ritm. Fi­bri­la­ţia atrială, adică multe, prea multe pul­saţii ale atriilor trebuie tratată cu