Potrivit, premierului Emil Boc în cazul lucrărilor la Autostrada Transilvania (A3) compania Bechtel trebuie să cadă de acord cu Ministerul Transporturilor (MTI) privind preţul pe kilometru stabilit conform standardelor de cost, pe care însă fostele guverne nu le-au impus "pentru că furau mai uşor".
Emil Boc a declarat, sâmbătă, la inaugurarea centurii ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca pe relaţia nord-est, că "odată ce România a aprobat standardele de cost", nu se mai pot executa lucrări în România la "orice preţ".
"Răspunsul la întrebarea privind continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania este dat de negocierile Ministerului Transporturilor cu Bechtel. Trebuie să se înţeleagă că nu putem face la orice preţ lucrările, pentru că este vorba de bani publici, iar odată ce România a aprobat standardele de cost acestea trebuie respectate, indiferent de cine lucrează.
Bechtel trebuie să cadă de acord cu Ministerul Transporturilor şi cu CNADNR pe ceea ce înseamnă preţul, astfel încât lucrările la Autostrada Transilvania să continue. Această autostradă reprezintă un obiectiv al Guvernului şi al coaliţiei, dar cu respectarea legii", a spus Boc.
Premierul nu a putut avansa o dată pentru reînceperea lucrărilor la Autostrada Transilvania, precizând că acest lucru trebuie lăsat pe seama specialiştilor.
Întrebat despre propunerea Consiliului Judeţean Cluj de a prelua tronsonul de autostradă Gilău - Nădăşel, premierul a răspuns că nu cunoaşte amănunte, dar că orice colaborare este binevenită.
"Obiectivul Guvernului este ca acest tronson Gilău-Nădăşel să fie făcut de Guvern, dar orice idee de parteneriat public-privat este binevenită", a spus Boc, adăugând că apreciază colaborarea impecabilă între Guvern şi autorităţile din Cluj.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj şi semnat de şef