Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Melodie strâmbă pentru măseaua de minte

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 9 iulie 2011 ·

Foto: Thinkstock Se zice despre măselele de minte că sunt nişte atavisme, nişte relicve inutile pe cale de dispariţie prin tre­ce­­rea mileniului. De altfel, a apus pe­­rioada în care dantura omului era pu­ternică şi prevăzută a sfâşia carnea ta­re şi crudă, a mesteca fructe crude, pâi­ne tare. Pe măsură ce hrana de­vi­ne tot mai lichidă, ca o pastă, tinde să mai dispară şi incisivii laterali, cei poziţionaţi între dinţii centrali din faţă şi canini. Lipsa de efort în a mes­te­ca alimentele mai consistente, mai tari a dus şi la micşorarea maxila­re­lor, oaselor maxilarelor. Astfel se creea­ză condiţiile înghesuielii din gură, dinţii nemaiavând loc suficient să răsară şi să crească drepţi pentru a călca corect pe perechile lor. Când dinţii sunt strâmbi şi nu calcă axă pe axă verticală cu antago­nis­tul de pe maxilarul celălalt, eforturile, forţele de masticaţie apasă strâmb şi dinţii se înclină, dând startul la o harababură în toată arhitectura gurii.

Să nu se uite că molarul care apare la 6 ani, deci măseaua de 6 ani e cheia armoniei danturii, e baza unei arhitecturi corecte a dinţilor şi măselelor. Extracţia unui molar de 6 ani şi neînlocuirea cu un dinte artificial sau cu o lucrare duce la migraţia tuturor dinţilor, înclinarea lor şi încălecarea unii peste alţii.

Continuă să explice doctor în medicină stomatologică Dan Găucan, unul din lăudaţii medici stomatologi. Măseaua de minte are tendinţa să crească strâmb sau chiar să rămână în gingie şi, cum e mai rău, adesea în poziţie orizontală. Măseaua de minte în poziţii nefireşti creează presiune asupra întregii danturi şi strică ordinea restului dinţilor. Tocmai de aceea, stomatologii opinează că măseaua de minte neapărută sau înclinată trebuie scoasă cu atât mai mult cu cât nu are vreun rol. Ba mai mult, aflându-se în fundul gurii, igiena prin periaj a măselei de minte este insuficientă deschizând uşa

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UPDATE Alegeri locale 2024. Rezultate: Cine a câştigat la primăriile din oraşele mari din ţară. Situaţia actualizată pe Sectoarele în Capitală

Mediafax acum 2 ore
UPDATE Scoruri strânse la Sectoarele 1 şi 2 Sectorul 1: George Tuţă are 36,29%, iar la mică distanţă este Clotilde Armand cu 35,87%. Sectorul 2: Rareş Hopincă a obţinut 43,35% din voturi, iar Radu Mihaiu are cu aproape un procent mai puţin - 42,48%

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum 22 minute
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Anchetă în Bucureşti, după ce doi copii ar fi fost agresaţi sexual într-o grădiniţă din Sectorul 1

HotNews acum 53 minute
Poliţiştii din Bucureşti au declanşat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de directoarea unei grădiniţe din Sectorul 1 cu privire la faptul că doi copii ar fi fost agresaţi sexual de un educator. Copiii au 5 ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum 32 minute
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 2 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Incident la graniţa NATO. Un avion militar rus a încălcat spaţiul aerian al Finlandei

Mediafax acum 28 minute
Incidentul a avut loc estul Golfului Finlandei şi a durat aproximativ două minute, a precizat ministerul. Avionul militar rus a pătruns mai mult de doi kilometri în spaţiul aerian finlandez, potrivit Reuters. "Luăm în serios suspiciunea de încălcare

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 4 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Cine va prelua șefia interimară a USR după demisia lui Cătălin Drulă

HotNews acum 2 ore
Octavian Berceanu, membru PSD și fost comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, scrie luni într-o postare pe Facebook că, după demisia lui Cătălin Drulă de la șefia partidului, Dan Barna va fi preşedintele interimar al USR. Dan BarnaFoto: INQUAM Photos

Președintele AEP a transmis biroului electoral să nu suspende centralizarea voturilor. Ce conține DOCUMENTUL transmis de Toni Greblă

Gandul acum 2 ore
Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), a transmis tuturor birourilor electorale o solicitare pentru evitarea suspendării procedurilor de centralizare a proceselor verbale din secțiile de votare. Solicitarea vine, după ce

Vremea

București
acum

31°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

20°/31°
joi

19°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

18°/32°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
joi

15°/24°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/29°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/30°
mar.

17°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/25°