Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Naţional Arena“ mai aşteaptă doar gazonul!

Publicat in Adevarul, vineri 15 iulie 2011 ·

Stadionul de 55.000 de locuri e aproape gata, iar săptămâna viitoare va începe montarea suprafeţei de joc pe care România şi Argentina se vor întâlni în amicalul de la 10 august . Premierul Emil Boc a inspectat ieri „Naţional Arena“ împreună cu primarul Sorin Oprescu, cei doi fiind însoţiţi de Ionuţ Lupescu.

Stadionul arată impecabil cu puţin înaintea amicalului pe care reprezentativa României îl va disputa miercuri, 10 august 2011 (ora 21.45 - Pro TV, TVR 1), în compania Argentinei. Lucrări încă neterminate, dar care urmează să fie puse la punct mai sunt doar în privinţa gazonului, a cărui montare va începe zilele următoare, după terminarea testelor. Emil Boc a fost destul de încântat de modul în care se prezintă „Naţional Arena": „ Acest stadion va fi pentru fiecare român. E un succes pentru noi, iar Guvernul a oferit 35 de milioane de euro pentru acest proiect. Acum că avem stadion şi aţi făcut remaniere cu Lucescu, bateţi tot, bateţi Franţa, ba chiar şi Argentina".

Muncitorii dau ultimele straturi de vopsea pe scările de acces spre tribună

Boc nu ştia că găzduim finala Ligii Europa

Ghidul premierului României a fost Ionuţ Lupescu, venit special din concediu pentru această acţiune. La un moment dat, oficialul FRF a adus vorba despre finala Europa League din 2012, care va fi găzduită de Bucureşti. „Vom avea meciul cu Argentina şi ne pregătim şi pentru finala Europa League, de la anul", i-a transmis Lupescu.

Lupescu a revenit din concediu special pentru acţiunea de ieri

Boc a răspuns însă cu o întrebare uluitoare: „Da? Cu ce oraşe mai concurăm pentru finală?". „Păi, am câştigat deja", a fost răspunsul Kaizerului. Membrii din stafful lui Boc au părut şi ei la fel de străini de actualitatea din fotbal, întrebând curioşi şi când se joacă finala Cupei. „Duminică se joacă Supercupa României, Cup

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 41 minute
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

Bucureşti – Avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3 / Furnizarea gazului a fost sistată pe mai multe străzi

News.ro acum 2 ore
Distrigaz Sud Reţele anunţă, miercuri, o avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3, fiind impusă sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale pe anumite străzi din Sectorul 3 al municipiului Bucureşti şi di

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum o ora
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Tranzacţiile în dolari şi euro, oprite la cea mai mare bursă din Rusia, din cauza unor noi sancţiuni ale SUA

News.ro acum o ora
Noile sancţiuni ale SUA împotriva Rusiei opresc tranzacţionarea în dolari şi euro pe principala sa piaţă financiară, au declarat miercuri grupul Moscow Exchange, bursa şi banca centrală, transmite CNBC. ”Din cauza introducerii măsurilor restrictive

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 4 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 4 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Rezultatele parţiale ale votului pentru primar: PSD-37,63%, PNL-32,27%, AUR-6,38%, ADU-4,66%

Mediafax acum 23 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a prezentat, miercuri seara, rezultatele parţiale în privinţa votului pentru autorităţile locale. Astfel, în privinţa alegerii pentru primar, PSD a obţinut 37,63%, PNL - 32,27%, AUR - 6,38%, iar ADU doar 4,66%.

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 3 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

A decedat Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA

News.ro acum 2 ore
Fostul baschetbalist american Jerry West, legendă a echipei Los Angeles Lakers, a decedat miercuri, la vârsta de 86 de ani. El era baschetbalistul reprezentat pe celebrul logo al NBA. Fost jucător şi antrenor al celor de la Los Angeles Lakers, Jerry

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/32°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

22°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°