Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opozanţii proiectului minier de la Roşia Montană: „Nu vom vinde niciodată“

Publicat in Adevarul, luni 18 iulie 2011 ·

Decizia Ministerului Culturii de a emite, prin intermediul Direcţiei pentru Cultură Alba, certificatul de descărcare arheologică pentru masivul Cârnic din Roşia Montană a stârnit reacţii pro şi contra din partea susţinătorilor şi opozanţilor proiectului minier din Munţii Apuseni.

Decizia Ministerului Culturii de a emite, prin intermediul Direcţiei pentru Cultură Alba, certificatul de descărcare arheologică pentru masivul Cârnic din Roşia Montană a stârnit reacţii dure din parte opozanţilor proiectului minier. De celalată parte, reprezentanţii companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) consideră că acest document va permite derularea celui mai important program de investiţi în domeniul protejării patrimoniului, din România.

80 la sută din proprietăţi cumpărate

Asociaţia Alburnus Maior din Roşia Montană a fost în ultimii 10 ani una dintre organizaţiile care s-au opus în mod constant proiectului iniţiat de RMGC. „Vom ataca certificatul de descărcare arheologică în jutiţie. Acest certificat a mai fost anulat odată de instanţă definitiv şi irevocabil în anul 2004. Ministerul Culturii a emis ilegal documentul. Ministrul Culturii şi cel de la Mediu ar trebui să demisioneze. Chiar dacă RMGC va obţine toate aprobările, proiectul tot nu se va realiza. Atâta vreme cât sunt oameni care nu vor să îşi vândă proprietăţile, proiectul nu poate să înceapă. Nu vom vinde niciodată“, a spus Eugen David, preşedintele Alburnus Maior.

RMGC a cumpărat 80 la sută din proprietăţile ce are urma să fie afectate de proiectul minier. Au mai rămas de achiziţionat, potrivit presedintelui Alburnus Maior, aproximativ 200 de proprietăţi, terenuri şi construcţii.

RMGC insistă pe salvarea patrimoniului

Reprezentanţii RMGC insistă, în strategia lor de comunicare, pe importanţa certificatului de descărcare arheologică în domeniul restaurării patrimoniului

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un puternic cutremur cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei

HotNews acum 32 minute
Un cutremur puternic cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei luni dimineaţă fără a fi emisă o alertă de tsunami, a anunţat Agenţia meteorologică japoneză (JMA), scrie AFP. ​O alertă de cutremur pentru zona prefecturii Ishikawa este afișată la u

Partidul de guvernământ din Serbia, SNS, a câştigat alegerile din Belgrad

Mediafax acum 14 minute
Potrivit unei numărători neoficiale a voturilor realizată de institutul de sondaje CESID, alianţa condusă de Partidul Progresist Sârb (SNS), loial lui preşedintelui Aleksandar Vucic, a obţinut 52,9% din voturi în capitală. Mişcarea de centru-dreapta

„Nu ne aşteptam la asta". Un sat cu 46 de locuitori are 30 de candidaţi la alegerile locale

HotNews acum 14 minute
Situația inedită într-un mică localitate unde trăiesc doar 46 de oameni: două treimi se vor lupta la alegerile locale care vor avea loc la sfârșitul săptămânii. Mama actualului edil îl sprijină pe contracandidatul fiului său pentru că pe lista rival

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

EMF Euro 2024: România a învins Polonia, scor 5-2, şi este calificată în faza următoare

News.ro acum 8 ore
Echipa naţională de minifotbal a României a învins duminică, la Sarajevo, scor 5-2, naţionala Poloniei, în cadrul grupei D a Campionatului European de minifotbal 2024. Karol Bienas a deschis scorul pentru Polonia, în minutul 8. România a egalat în m

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 10 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

MAE confirmă că cele două persoane decedate în apele fluviului Natisone au cetăţenie română

Mediafax acum 8 ore
MAE precizează că, duminică, reprezentanţii Consulatului General al României la Trieste au fost informaţi de autorităţile italiene asupra faptului că trupurile neînsufleţite a două dintre cele trei persoane declarate anterior dispărute au fost găsit

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 12 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Mourinho a semnat cu Fenerbahce pe stadion, în faţa a peste 45.000 de fani

News.ro acum 9 ore
Antrenorul portughez Jose Mourinho a semnat duminică înţelegerea cu gruparea turcă Fenerbahce. Evenimentul s-a petrecut pe arena clubului din Istanbul în faţa a peste 45.000 de fani. Jose Mourinho a fost numit duminică antrenor al grupării turce Fen

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 10 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/30°
mar.

16°/30°
mie.

15°/27°
joi

16°/28°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

14°/24°
mar.

13°/24°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

16°
lun.

16°/26°
mar.

13°/22°
mie.

14°/25°
joi

16°/28°