Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Duşan Uhrin jr: „Rămân, dar nu în orice condiţii!“

Publicat in Adevarul, luni 18 iulie 2011 · ·

Duşan Uhrin jr, tehnicianul bănăţenilor, este decis să nu lase echipa la greu, dar cere să i se păstreze actualul lot de jucători. Finanţatorul Marian Iancu vrea să rămână doar reprezentantul acţionariatului majoritar, iar Gheorghe Chivorchian să-i preia funcţia executivă.

Decizia TAS de a respinge apelul clubului Poli Timişoara în privinţa retrogradării în Liga a II-a, produce schimbări majore la echipa de pe Bega. Preşedintele Marian Iancu a anunţat deja că vor pleca cei mai importanţi jucători, caz în care Poli va rămâne, cel mai probabil, şi fără antrenorul ceh Duşan Uhrin jr. Vestea dinspre Tribunalul de Arbitraj Sportiv nu i-a luat prin surprindere pe oficialii bănăţenilor. Timişorenii susţin că nici nu se aşteptau la un răspuns favorabil din partea celor de la TAS, aşa că şi-au luat deja măsurile care se impun.

În primul rând, clubul de pe Bega se va despărţi de fotbaliştii exponenţiali, pentru a-şi acoperi datoriile. Transferurile acestora va duce automat însă spre îndepărtarea de la echipă a antrenorului ceh. „Situaţia este foarte rea şi complicată. Cât de cât ştiam care va fi decizia TAS, însă speram ca lucrurile să iasă bine pentru noi. Nu ştiu ce voi face în viitor. Voi lua o hotărâre după o discuţie lămuritoare cu Marian Iancu. Aş vrea să rămân, dar numai în anumite condiţii. Nu îmi convine să-mi plece toţi jucătorii", a spus, în exclusivitate, Duşan Uhrin jr pentru „Adevărul".

Iancu: „Nu fac compromisuri"

Răspunsul celor de TAS l-a făcut şi pe preşedintele CA, Marian Iancu, să se gândească la retragerea de la echipă. „Este posibil să o luăm de la capăt. Dar, pentru acest lucru, trebuie ca în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie să vină altcineva. Asta pentru că este nevoie de un alt tip de subordonare faţă de Federaţia Română de Fotbal. Este nevoie de concesii, de compromis, iar eu nu sunt omul potr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum o ora
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

George Tuţă spune că are circa 681 de voturi diferenţă faţă de Clotilde Armand, înainte de finalizarea centralizării voturilor din ultimele trei secţii în Sectorul 1

News.ro acum o ora
Candidatul PNL George Tuţă a declarat, miercuri, că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al Sectorului 1 să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector. El a adăugat că lucrurile nu se mai pot s

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum 51 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 3 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Bucureşti – Avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3 / Furnizarea gazului a fost sistată pe mai multe străzi

News.ro acum o ora
Distrigaz Sud Reţele anunţă, miercuri, o avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3, fiind impusă sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale pe anumite străzi din Sectorul 3 al municipiului Bucureşti şi di

Atenţionare Salvamont: Căderi mari de pietre de pe versanţi în Defileul Cheile Turzii / Traseul, închis joi pentru acţiuni de curăţare

News.ro acum o ora
Salvamontiştii din Cluj anunţă mari căderi de piatre de pe versanţi în Defileul Cheile Turzii, urmând ca traseul să fie închis joi pentru acţiuni de curăţare. ”Urmare a căderilor mari de pietre de pe versanţi în defileul Cheile Turzii, Seviciul Publ

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum 2 ore
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 3 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 3 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/32°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

23°
mie.

16°/24°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

25°
mie.

21°/25°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/24°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

19°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°